Bolnav de mai multi ani, boala lui s-a agravat, iar el si-a petrecut ultimele luni in spital. Fanus Neagu era casatorit si avea o fiica, Anita Ruxandra.
A fost un microbist pasionat, dar a renuntat de mult timp sa mai scrie despre fotbal suparat de decaderea acestuia. In urma cu cateva zile a trimis o scrisoare emotionanta cititorilor Gazetei Sporturilor.
Intr-un interviu din anul 2008, Fanus Neagu spunea: "Omenia pe care am descoperit-o in spitale ma face sa cred ca tara asta nu poate sa piara".
In noiembrie 2010 cand a murit Adrian Paunescu, Fanus Neagu a spus: "Astazi, eu vorbesc despre Adrian Paunescu, maine, va vorbi altul despre mine!".
Augustin Buzura: "Era un sfant al gramaticii si al limbii romane corect vorbite". (...) Era o constructie mai deosebita. Parea mereu grabit, mereu obligat sa faca ceva", a spus Buzura elogiind "umorul formidabil" si "ironia sclipitoare pe care le-a dovedit Fanus Neagu", scrie Agerpres.
Criticul Nicolae Manolescu: "A fost unul dintre cei mai talentati scriitori ai generatiei sale, chiar daca se spune ca aceasta este generatia 'expirata'. Acum devine expirata si la propriu", scrie Mediafax.
Actorul Ion Besoiu la Antena 3: "E un moment de rara tristete cand ne despartim de acest inger al literaturii".
Biografie
Povestitor, memorialist, nuvelist, romancier si dramaturg, Fanus Neagu s-a nascut la 5 aprilie 1932, in satul Gradistea de Sus din Braila, intr-o familie de tarani.
A studiat primii cinci ani de scoala primara in satul natal. Isi continua studiile intre anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iasi Urmeaza apoi Scoala Pedagogica nr. 2 din Bucuresti, iar in 1952 devine cursant al scolii de literatura "Mihai Eminescu" pana in anul 1953, fiind coleg de generatie Nicolae Labis, Radu Cosasu.
A fost director al Teatrului National din Bucuresti intre 1993 si 1996). El a fost ales membru al Academiei Romane.
Volume publicate:
In anul 1954 debuteaza cu povestirea "Dusman cu lumea", in revista "Tanarul scriitor".
In anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri "Ningea in Baragan", volum retiparit in 1964 sub titlul "Cantonul parasit".
In anul 1960 publica "Somn de la amiaza", iar in 1962 "Dincolo de nisipuri". In anul 1967 publica "Vara buimaca", piesa "Scoica de lemn" la Teatrul Nottara din Bucuresti. In anul 1979, "Cartea cu prieteni". In anul 1981, "Insomnii de matase". In anul 1985 "A doua carte cu prieteni".
In anul 1985 i se joaca piesele "Echipa de zgomote" la Teatrul Majestic si "Olelie" la Teatrul National din Bucuresti.
In anul 1987 "Intamplari aiurea si calatorii oranj", volum de publicistica. In anul 1988 "Scaunul singuratatii", roman. In anul 1993 i se joaca la Teatrul National din Bucuresti si la Teatrul National din Timisoara piesa "Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp". In anul 1994 "Dincolo de nisipuri", nuvele, la Editura Porto-Franco, Galati.
Premii si distinctii:
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Cantonul parasit
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Acei nebuni ai marilor orase
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa Echipa de zgomote
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp
Activitatea profesionala
Decembrie 1993 - este numit director al Teatrului National din Bucuresti
Noiembrie 1993 - devine membru corespondent al Academiei Romane
21 decembrie 2001 - devine membru titular al Academiei Romane
Sursa: wikipedia.org
Alegeri SUA
Totusi: "Omenia pe care am descoperit-o in spitale ma face sa cred ca tara asta nu poate sa piara". Oare in ce spital a fost? Uita ca totusi lumea de acolo stia ca e Fanus Neagu si il trata altfel. Multi altii constata tocmai in spitale ca omenia a disparut de mult si ca tara asta s-a dus de rapa!
Odihneste/te, maestre si vegheaza/ne de acolo.
Dumnezeu sa l ierte.
dumnezeu sa-l ierte
Saraca tara bogata !! Pacat !!
a celor care mai stim sa ne exprimam corect si mai ales gramatical;
a celor care mai avem inca timp sa mai citim o carte;
a celor care sintem dusmani de moarte ai "manelistilor" si analfabetilor,
Iti multumim, Maestre !
Există oameni pe care nu-i vezi şi nu-i auzi multă vreme, nu te poţi întâlni cu ei în fiecare zi, dar te simţi bine, ştiind că există. Că undeva, în adâncul singurătăţilor, îţi pot deschide uşa, aruncându-ţi în braţe sorcova de lumină; exact cea de care aveai nevoie, păstrată ca o taină din revărsatul zorilor petrecuţi împreună.
Şi nimic nu-i mai greu, mai apăsător, mai insuportabil şi mai nedorit decât certitudinea că singurătatea nu ţi-l mai poate aduce în prag şi uşa rămâne ferecată definitiv, mâna care apăsa clanţa topindu-se, definitiv, în întuneric.
Ştiam că suferinţa a pus stăpânire pe Fănuş, şi nu i-a mai slăbit trupul din frânghiile durerii de care se îndepărta cu amăgiri scurte, iluziile prăbuşindu-i-se pe ţărmul unei zile grea de mireasma unor flori ştiute numai de el, culese din oglinzile Dunării, când trece prin Brăila fără fluturii de ghiaţă ai iernii.
I-am urmărit patimile de departe, din departele la care m-au obligat berbecii sterpi ai tranziţiei ţării spre mizeria trupului şi sufletului, respirând uşurat ori de câte ori, ajuns pe Golgota, doctorii au izbutit să-i amâne răstignirea. Odată, cunoscându-i singura patimă pe care o îndrăgea ca pe un cireş împodobit de horbota florilor, i-am trimis un exemplar din ultima carte publicată, bănuind că-i va face plăcere să se întoarcă la anii (şi vârsta) străbătuţi împreună. Cititul a fost marea lui patimă. Lectura implicată, părtaşe la actul creaţiei, la caligrafierea sufletului în pagina albă. Citea, scriind în gând paginile încă necitite. Cărţile lui sunt, cu îngăduinţă, doar a mia parte din cărţile citite.
A doua zi, de dimineaţă, a sunat telefonul – Darie, să ştii că ţi-am citit cartea. Mi-a plăcut. Sunt foarte murdare saloanele de lux în care te-au vârât nemernicii ăştia...Dar să ştii că greşeşti, Dan Deşliu n-a locuit în subsolul de care vorbeşti tu. Ştiu casa aia. Da, Ana Aslan stat acolo, după ce s-a mutat Arghezi. Dănuţ a stat, într-adevăr, pe Aviatorilor, dar în subs