IPS Bartolomeu si-a dorit "la carma Mitropoliei" un "urmas vrednic si demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al coruptiei", care "sa continue si sa desavarseasca" proiectele incepute de el, potrivit testamentului sau redactat in urma cu doi ani si dat publicitatii vineri, relateaza Mediafax.

In document sunt enumerate cateva dintre proiectele care ar trebui continuate de cel care ii va urma: pictarea catedralei in tehnica mozaic, Radio Renasterea, Revista Tabor, Fundatia "Mitropolitul Bartolomeu", Policlinica "Sfantul Pantelimon", continuarea lucrarilor la mozaicurile din Biserica "Schimbarea la Fata" din Cluj-Napoca, sub coordonarea pictorului si teologului italian Marko Ivan Rupnik, canonizarea si cultul Sfantului Pahomie de la Gledin, canonizarea si cultul Sfintilor Martiri Nasaudeni si Gradinita "Sfantul Stelian".

"Cer iertare tuturor celor carora le-am gresit, intr-un fel sau altul, asa cum si eu, la randu-mi, ii iert pe toti cei care, cu voie sau fara voie, mi-au gresit.

Declar ca nu am copii, iar parintii imi sunt decedati. Numesc executor testamentar, in baza articolului 910 si urmatoarele din Codul Civil, pe preotul Bogdan Ivanov, actualul meu secretar de cabinet, caruia ii incredintez spre executare acest testament. Orice testament anterior acestuia devine nul si neavenit", se arata in documentul citat.

IPS Bartolomeu a lasat majoritatea bunurilor Fundatiei "Mitropolitul Bartolemeu".

"Las toate drepturile mele de autor Fundatiei "Mitropolitul Bartolomeu", pe care am infiintat-o, din economiile proprii, pentru a oferi burse tinerilor merituosi, dar lipsiti de posibilitati materiale. Vreau ca drepturile mele de autor de pe urma Bibliei, la diortosirea careia am lucrat 11 ani, sa revina Fundatiei "Mitropolitul Bartolomeu". Doresc ca Fundatia "Mitropolitul Bartolomeu", al carei fondator sunt, sa imi duca mai departe memoria, sa nu fie niciodata desfiintata, sa nu-i fie schimbat scopul principal pentru care a fost infiintata, iar banii si intregul ei patrimoniu sa nu poata fi folosit in alte scopuri de catre nimeni", se mai arata in testament.

IPS Bartolomeu mentiona ca dorea sa fie inmormantat "in groapa de pamant reavan" si ca nu voia sa i se acorde distinctii post mortem, de niciun fel.

"Fiind calugar de la varsta de 20 de ani, am renuntat la orice fel de mostenire de la parintii mei, totul revenindu-le copiilor si nepotilor lor. Economiile mele banesti din ultimii ani, depuse in conturile mele de la banca sau in casa de fier pentru eventualele trebuinte medicale si aflate, sub semnatura si cheie, in grija arhidiaconului Gavril Varva, vor fi transferate in contul Fundatiei "Mitropolitul Bartolomeu". Singura mea avere sunt biblioteca si manuscrisele personale, precum si colectia de acte, scrisori si fotografii, toate aflate in resedinta mea din Manastirea Nicula, pe rafturi si in doua seifuri metalice, sub auspiciile Fundatiei "Mitropolitul Bartolomeu", din al carui colegiu director face parte si staretul acestei manastiri. Daca si cand se va considera ca acestea pot prezenta un oarecare interes pentru cultura romaneasca, prefer ca la ele sa aiba acces profesorul universitar Aurel Sasu, care mi-a dat acordul in acest sens. Obiectele personale marunte din resedinta de la Cluj vor ramane pe seama institutiei; cele din resedinta niculeana vor ramane pe loc. Doresc sa fiu inmormantat in groapa de pamant reavan, avand deasupra piatra pe care mi-am pregatit-o din timp. Sa nu mi se acorde distinctii post mortem, de niciun fel", scrie in testament.

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se afla internat intr-o rezerva speciala a Sectiei de Terapie Intensiva din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a murit luni.