Vineri, Romania a repurtat o victorie a la Pyrus in razboiul diplomatic pentru aderarea la Spatiul Schengen. Raportul tehnic a fost aprobat de echipa de experti, fapt ce elimina orice dubiu asupra indeplinirii criteriilor tehnice. Aceiasi experti au aminat insa votul pe rapoartele tehnice ale Bulgariei, decalind practic calendarul comun si facind cvasi-imposibila aderarea in martie - aprilie. O aderare la termen oricum improbabila din cauza pozitiei Frantei si Germaniei.

Cristian PantaziFoto: Hotnews

"Surprinzator, bulgarii au intirziat raspunsul la citeva cereri ale expertilor, iar acestia au decis sa amine decizia. Ei au probleme mari pe cel de-al doilea raport tehnic - legat de protejarea granitei cu Turcia. Desi se stiau cu probleme mari, nu au venit cu datele cerute, astfel ca expertii nu au avut alta optiune decit sa amine decizia", a declarat pentru HotNews.ro o sursa de la Bruxelles.

Ce inseamna asta? Ca, pe linga problemele politice evidente (impotrivirea Frantei, Germaniei si Finlandei), binomul Romania - Bulgaria are acum si o problema tehnica. Or, intrarea in Schengen nu poate fi adusa in discutie daca o tara nu indeplineste criteriile tehnice asumate.

Care sint consecintele concrete ale aminarii raportului Bulgariei? Se decaleaza tot calendarul, in urmatorul mod:

  • Votul in Parlamentul European (cu rol consultativ) se decaleaza pina cind rapoartele tehnice ale Bulgariei vor primi ok-ul expertilor
  • E foarte posibil ca in acest fel Consiliul JAI din 24 februarie sa fie ratat. In mod normal, la 24 februarie urma sa fie discutata pe fond, politic, decizia finala ce ar fi trebuit comunicata la Consiliul JAI din 27 martie.
  • Daca in Consiliul JAI din 24 februarie nu se va discuta pe fond aderarea Romaniei si Bulgariei, atunci aderarea la termenul asumat de Romania (martie-aprilie 2011) va fi ratata.

In toata aceasta lupta contra-cronometru exista o sansa ca Romania sa ramina in calendar: aceea ca Parlamentul European sa recomande decuplarea Romaniei de Bulgaria.

"Exista aceasta posibilitate, atit la nivel politic, cit si la nivel tehnic", spune europarlamentarul Cristian Preda. "Iar pozitia Romaniei acum e mai buna decit in urma cu citeva saptamini, cind se vorbea inclusiv de posibile probleme de ordin tehnic", mai spune Preda.

Daca Parlamentul European nu va recomanda insa decuplarea Romaniei de Bulgaria sau daca recomandarea nu va fi luata in calcul de Consiliul JAI, atunci e foarte probabil ca aderarea sa fie aminata, la pachet cu cea a Bulgariei, fara ca macar Franta, Germania si Finlanda sa-si mai exercite veto-ul politic.

"Problemele Bulgariei la granita cu Turcia sint majore. E putin probabil ca ei sa le rezolve in doua luni, mai ales ca sint doua luni de iarna", mai spune sursa de la Bruxelles care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Ceea ce inseamna ca, fara decuplarea de vecinii de la sud, sansele Bucurestiului sint minime in acest moment.