Atunci cand alocarile bugetare pentru dezvoltarea resurselor umane cunosc o crestere atat de accelerata precum in ultimii 3 ani si cand strategiile de afaceri a zeci de organizatii se dezvolta aproape exclusiv in jurul Fondului Social European, devine esentiala o intelegere mai buna a orientarii beneficiarului final sau a potentialului client fata de formare profesionala si training. Stim ca exista interes si angajament din partea furnizorilor si organizatorilor de formare - depunerea a 600 de proiecte in 6 ore sau blocarea sistemelor informatice din cauza suprasolicitarii lor sunt de la sine graitoare.
Stim ca exista fonduri publice si preocupare pentru eficientizarea/cresterea ritmului de cheltuire a acestor fonduri. Dar apare ca necesara si o preocupare pe masura pentru cunoasterea felului in care potentialul participant in proiectele noastre intelege si percepe formarea. Ii este aceasta utila pentru a a obtine un loc de munca, pentru dobandirea de competente relevante? Starnesc aceste proiecte interesul grupurilor lor tinta? Sunt oamenii dispusi sa faca o asemenea investitie de timp sau de alte tipuri de resurse? Sau gasirea unui loc de munca este mai degraba o chestiune de pile, cunostinte si relatii? Sau de noroc? Cum se pozitioneaza fata de aceste lucruri persoanele din rural si din urban, cele din diferite categorii ocupationale sau de varsta?
Iata doar cateva dintre intrebarile ale caror raspunsuri sunt esentiale pentru a calibra optim interventia sociala (deloc ieftina, lipsita de costuri de administrare sau de dezbateri privind oportunitatea sa) la nevoile persoanelor vizate de FSE sau, si mai dificil, la nevoile pietei.
In acest context, echipa Fundatiei CADI-Eleutheria, cu suportul logistic al IRES, a derulat in perioada 4-11 decembrie 2010 o ancheta nationala pe baza de chestionar ce are ca tema principala pozitionarea indivizilor din mediul urban comparativ cu cei din mediul rural in raport cu institutiile pietei muncii.
Este formarea utila pentru gasirea unui loc de munca?
Am incercat sa estimam peceptia pe care oamenii o au despre rolul jucat de formarea profesionala in procesul de angajare si am adresat respondentilor intrebarea Ce credeti ca ajuta cel mai mult pentru a gasi un loc de munca? cu urmatoarele variante de raspuns: cursurile de calificare, recalificare si perfectionare; relatiile, pilele si cunostintele sau norocul.
Relatiile, pilele si cunostintele sunt percepute ca fiind cele mai utile de catre 49% dintre respondenti, urmate de cursurile de (re)calificare si perfectionare ￢ 29% si noroc ￢ 16%.
Nu inregistram diferente semnificative statistic intre respondentii din mediul rural si cel urban. Mai degraba ingrijoratoare este tendinta grupei de varsta 18-24 de ani sa valorizeze cel mai putin formarea si cel mai mult reteaua sociala, prin comparatie cu toate celelalte categorii de varsta.
Acest fapt este ingrijorator deoarece aceste persoane se afla in perioada formarii lor si angajamentul lor fata de aceasta ne asteptam sa fie scazut, din moment ce alti factori par a avea o importanta mai mare pentru gasirea unui loc de munca bun.
Atunci cand nu contrapunem formarea altor strategii de gasire a unui loc de munca, aceasta este evaluata ca folositoare in mare si foarte mare masura pentru acest scop de cea mai mare parte a respondentilor (60%), fara diferente semnificative intre rural si urban.
Intrebati "In ce masura credeti ca aceste cursuri sunt folositoare pentru gasirea unui loc de munca?", somerii sunt categoria ocupationala care valorizeaza cel mai putin formarea in gasirea unui loc de munca. Acest fapt poate avea consecinte la nivelul motivatiei lor de a participa la formare, dar si asupra activismului lor in timpul formarii. Mai mult, cunoscand aceasta orientare, putem estima rate semnificative de abandon al cursurilor de formare, mai ales a celor care nu presupun o investitie financiara initiala din partea beneficiarului, cum e cazul participantilor la programele finantate prin FSE.
Sunt oamenii dispusi sa participe la cursuri de formare profesionala? Dar persoanele neocupate?
Daca orientarea generala pare a fi mai degraba favorabila formarii, lucrurile se nuanteaza atunci cand respondentul este intrebat daca el insusi ar fi dispus sa urmeze un astfel de curs pentru a-si gasi un nou loc de munca. La nivel national, 54% dintre respondenti nu isi manifesta interesul pentru formare, in timp ce 38% se declara dispusi sa faca o astfel de investitie.
Somerii si persoanele casnice sunt cei mai dispusi sa urmeze un curs de perfectionare sau (re)calificare profesionala (57% dintre acestia fata de media esantionului de 38%, respectiv 50%).
Observam asadar la acest moment ca desi sunt categoria ocupationala care valorizeaza cel mai putin formarea in gasirea unui loc de munca, somerii sunt cei mai dispusi sa urmeze cursuri de (re)calificare si perfectionare.
Deducem ca angajamentul lor in timpul unui astfel de curs ar putea fi moderat spre redus, din moment ce ei considera ca alte lucruri, si nu competentele lor, sunt mai importante pentru a se angaja.
Cum am putea explica aceasta orientare moderata fata de formare, chiar si in randul persoanelor neocupate? O directie de cautare a raspunsului este relevanta formarii profesionale pentru activitatea de la locul de munca.
Intrebati cu privire la contextul de dobandire a competentelor utilizate la actualul sau ultimul loc de munca, 24% dintre respondenti se refera la scoala (educatie formala), 43% la experienta la locul de munca (invatare prin practica), si doar 14% mentioneaza cursurile si programele de formare profesionala. Asadar, perceptia celor care lucreaza sau au mai lucrat este ca principalul loc de formare de competente este locul de munca.
Programele de formare profesionala nu sunt percepute ca formand principalele competente necesare la locul de munca. Poate de aici si dispozitia moderata a respondentilor de a urma cursuri de calificare, recalificare sau perfectionare. Acesta ar putea fi un semnal de ingrijorare pentru formatori si finantatori. Pentru formatori, in sensul in care acestia reusesc sau nu sa dezvolte programe pentru formarea celor mai relevante competente la locul de munca, pentru finantatori daca nu cumva finanteaza dezvoltarea resurselor umane nu prin cele mai eficiente metode.
Ce ne spune experienta anterioara de formare?
Sau poate ca aceasta perceptie se bazeaza si pe experienta redusa de participare la cursuri de calificare, recalificare si perfectionare. Doar 23% dintre respondenti raporteaza participarea anterioara la astfel de programe, iar dintre acestia doar 23% raporteaza ca ceea ce fac la actualul loc de munca este invatat in primul rand la cursuri (fata de media de 14% pe intreg esantionul).
Situatia nu se schimba atunci cand avem in vedere a doua optiune a respondentilor privind locul de formare a competentelor relevante.
Totusi, experienta anterioara de formare creste dispozitia de a participa la astfel de programe si in viitor. 55% dintre cei care declara ca au mai participat la formare ar fi dispusi sa mai urmeze un astfel de curs pentru a-si gasi un loc de munca, comparativ cu 33% dintre cei care nu au participat anterior la formare.
Mai mult, cei care au participat anterior la formare cred ca trainingul este folositor in gasirea unui loc de munca in mai mare masura decat cei care nu au experienta anterioara de formare. Asadar, pozitia scepticilor ca formarea si serviciile oferite de formatori sunt irelevante pe piata muncii nu se sustine, fiind contrazisi de predispozitia mai degraba favorabila fata de formare a celor care au participat la astfel de programe.
Din analiza acestor indicatori, ceea ce merge in contra simtului comun este faptul ca nu inregistram diferente semnificative statistic intre respondentii din rural si cei din urban. Mediul de rezidenta nu pare a juca un rol asupra orientarii fata de training. In acest caz, ar trebui sa ne ajustam asteptarile fata de raspunsul persoanelor din mediul rural atunci cand realizam interventia sociala de dezvoltare a competentelor acestora.
Posibile concluzii si ipoteze suplimentare
Pentru formatori: relevanta serviciilor lor pentru piata muncii are inca un grad redus spre moderat de recunoastere in randul viitorilor sau actualilor angajati, beneficiari sau potentiali beneficiari ai serviciilor lor. Acestia trebuie inca sa lucreze pentru cresterea corelatiei intre competentele pe care le formeaza si competentele pe care angajatii le folosesc efectiv la locul de munca.
Pentru autoritatile ce reglementeaza formarea: cresterea relevantei formarii are nevoie de un cadru legal mai permisiv, care sa incurajeze inovatia in randul formatorilor, nu sa ii constranga. Formatorul devine mai preocupat de indeplinirea conditionarilor institutiei care autorizeaza programele decat de crearea unor servicii relevante pe piata muncii.
Pentru solicitantii de finantare din FSE: este necesara o ajustare a asteptarii ca potentialii beneficiari ai proiectelor lor vor fi mai receptivi daca vin din mediul urban, spre deosebire de cei din rural.
Activitatea de persuadare si de recrutare in programe este la fel de dificila daca avem in vedere orientarea generala a acestor persoane fata de training. Diferentele de receptivitate se gasesc in alte sfere, precum experienta anterioara de formare.
Pentru finantatori: exista o probabilitate considerabila ca cei care dobandesc competente noi in cadrul acestor programe sa fie cei care au mai participat la formare si beneficiaza deja de un nivel mai inalt al dezvoltarii profesionale, in timp ce persoanele cu putine competente sa fie reticente in a accesa serviciile oferite de aceste proiecte.
Asadar, scaderea constrangerilor finantatorului asupra activitatilor de constientizare privind utilitatea formarii poate contrabalansa aceasta tendinta. Si inchidem cercul prin corelarea cu prima concluzie, cea pentru formatori, constientizarea privind utilitatea formarii nu se poate realiza in lipsa acestei utilitati.
