Legea pensiilor, adoptata miercuri in Parlament si contestata puternic de opozitie si de sindicate, reprezinta un prim pas al reformei statului roman, dar si in directia diminuarii, pe termen mediu si lung, a deficitelor la bugetul de pensii, precum si realizarea unui act de dreptate sociala, prin impunerea principiului contributivitatii, a declarat, joi, premierul Emil Boc,citat de Agerpres.

  • "Reforma pensiilor, care cuprinde cele doua legi - Legea 119/ 2010 si legea votata ieri - aduce dreptatea in sistemul de pensii. Cand spun dreptate ma refer la faptul ca au fost eliminate pensiile de lux, in al doilea rand s-a impus principiul contributivitatii si, in al treilea rand, prin mecanismele ei, legea asigura o sustinere a bugetelor de pensii pe termen mediu si lung chiar daca inca in anul urmator importante sume de bani vor mai trebui transferate de la bugetul de stat la bugetul de pensii", a afirmat seful Guvernului, aflat intr-o vizita de lucru la Iasi.

Primul ministru a tinut sa sublinieze ca, in cazul in care Camera Deputatilor nu ar fi adoptat legea pensiilor in forma actuala si s-ar fi mers pe varianta opozitiei, in 2010 sau, mai ales, in 2011, trebuia sa fie puse de la bugetul de stat 5 miliarde de euro pentru asigurarea sistemului de pensii, bani care trebuiau luati de la cofinantarea fondurilor europene, de la bugetul Educatiei, de la Sanatate. In forma votata in Camera, spune Emil Boc, putin peste trei miliarde de euro vor fi necesari in 2011 pentru sustinerea bugetului de pensii:

  • "In 2014 ne-ar fi trebuit 6 miliarde de euro daca se mergea pe varianta opozitiei. Acei bani trebuiau luati de la Dezvoltare si acest lucru ar fi dus la compromiterea sansei de crestere economica a tarii. A fost o decizie rationala, care reformeaza sistemul de pensii asa cum toate sistemele de pensii din Europa se reformeaza, intr-o directie ce poate fi mentinuta pe termen mediu si lung. De aceea realizez, pe de o parte, un act de dreptate in raport cu 22 de milioane de romani din perspectiva eliminarii pensiilor de lux, dar si un act care vizeaza sustinerea financiara a bugetului asigurarilor sociale", a afirmat primul ministru.

Intrebat daca nu considera ca varsta de 65 de ani este una inaintata pentru iesirea la pensie, premierul a replicat ca "bugetul de pensii se mentine din contributii" si ca planul pensiei este in functie de cat muncim fiecare, in functie de sistemul contributivitatii:

  • "Daca vrem cu totii sa ne pensionam mai repede va rog sa spuneti cine contribuie ca sa poata plati pensiile. E un lucru simplu. Nu trebuie sa fii mare matematician sa faci o astfel de analiza. Am luat o decizie rationala, corecta, ca sa poata fi platita si pensia pensionarului de astazi. Daca luam decizii populiste, pe moment putem supravietui o zi, doua, trei, un an dar nu vom mai putea sa asiguram sustinerea sistemului de pensii pe termen mediu si lung", spune premierul.