Medicii de familie au depus luni, la casele de asigurari de sanatate, cereri de intrare in concediu medical, pentru perioada cuprinsa intre miercuri, 18, pana vineri 20 februarie. Gestul este un protest fata de alocatia bugetara pentru 2009, a declarat Rodica Tanasescu, presedintele Societatii nationale de Medicina Familiei, citata de Mediafax.

Cererile vor fi depuse de catre toti medicii de familie, a declarat Rodica Tanasescu, adaugand ca actiunile de protest vor continua. Doctorii se tem ca reducerea bugetului pentru medicina primara va duce la falimentarea unor cabinete, in special cele care au mai putin de 1.500 de pacienti.

"Speram ca, macar in ceasul al 12-lea, guvernantii sa inteleaga faptul ca prin aceasta masura nu vor avea de suferit decat pacientii si in special oamenii din mediul rural cu venituri mici. Cu toate ca au avut loc discutii cu numerosi parlamentari din Comisiile de sanatate din Senat si Camera Deputatilor, bugetul alocat medicinii de familie a fost aprobat fara niciun amendament de catre aceste comisii. In consecinta, acesta va fi supus aprobarii Camerelor reunite ale Parlamentului. Aceasta masura va duce la inchiderea a numeroase cabinete de medicina de familie din motive de faliment', a declarat si dr. Mirela Porfir, presedintele Filialei Dolj a Societatii Nationale de Medicina de Familie.

Ministrul Ion Bazac sustine ca medicii de familie vor avea un buget corespunzator in 2009. "Avem solutii pentru compensarea finantarii medicilor de familie. Voi recompensa performanta in asistenta medicala primara prin corelarea veniturilor medicului de familie cu volumul si calitatea serviciilor medicale furnizate. Exista deja doua programe nationale, screeningul de cancer de col uterin si cel de preventie al bolilor cardiovasculare, pe care le vom derula cu medicii de familie", a declarat Ion Bazac, citat intr-un comunicat de vineri al Ministerului Sanatatii.