Cu ocazia ceremoniei de investire in functie a noului ministru al Administratiei si Internelor, Dan Nica, presedintele Traian Basescu a declarat:

  • Este o onoare pentru mine sa particip la investirea noului ministru.
  • Pentru prima oara, ministrul de resort este si vice-prim-ministru, ce denota importanta ministrului Administratiei si Internelor.
  • Dubla functie a lui Dan Nica arata increderea pe care Guvernul o acorda Ministerului de Interne,
  • Se cuvine sa-l felicit pe dl ministru si sa exprim cateva ganduri legate de ministerul dvs.
  • In ultimul timp, avem destule evenimente - in interiorul structurilor dvs (nu vreau sa amintesc despre incidentul de la Pitesti) -, ca si evenimente externe.
  • Aceste balansari in interior si in exterior arata ca nu sistemul are probleme, ci oamenii.
  • Nu cred ca trebuie sa mergem pe varianta acuzarii sistemelor, ci pe a curatarii sistemelor.
  • Am o foarte mare incredere in institutia dvs, si nu numai eu, potrivit sondajelor.
  • Aveti grija sa nu pierdeti aceasta incredere a cetatenilor, ci sa o consolidati.
  • Este important sa faceti acest lucru, mai ales intr-o perioada de criza.
  • Increderea in structurile statului este vitala. Daca cetatenii si-ar pierde increderea intr-o perioada de criza, ar fi un moment foarte dificil.
  • Cetatenii n-ar trebui sa judece structurile statului dupa "intamplari", care se petrec de altfel in toate zonele activitatii sociale si economice.
  • Toata structurile au oameni buni si oameni care nu-si au locul acolo.
  • Efortul principal este sa-i scoatem din sistem pe aceia care nu-si au locul in sistemul Administratiei si Internelor, este foarte important si vital.
  • Referitor la ingrijorarile dvs - salarizare, drepturile politistilor: in acest an, este un risc major sa marim salariile.
  • O politica salariala neadecvata situatiei economice nu va duce decat la o factura grea ce va trebui platita de cetatenii Romaniei.
  • Anul acesta, dar si in 2010, criza economica nu ne va ocoli, asadar trebuie sa fim intelepti si solidari.
  • Este important ca nivelul de autonomie al autoritatilor locale sa creasca.
  • Ordinea publica trebuie sa creasca intru confortul comunitatii si nu poate fi controlata de la Bucuresti.
  • Scolile, spitalele, trebuie sa beneficieze de implicarea comunitatii.
  • Singurii care pot pune oameni in politia locala, educatie, sanatate, sunt cei din administratia locala.
  • De autonomie in administrarea activitatilor de zi cu zi are nevoie in mod egal fiecare cetatean, pe tot teritoriul tarii, dar nu vom vorbi niciodata de autonomie teritoriala, pentru simplul motiv ca ar fi impotriva Constitutiei.