Trei nave de război chineze au navigat în apele din jurul Taiwanului, în timp ce un avion de luptă și un elicopter anti-submarin au traversat zona de apărare antiaeriană a insulei. China a trimis nave de război și avioane lângă Taiwan pentru a doua zi, ca urmare a faptului că președintele Tsai Ing-wen s-a întâlnit cu președintele Camerei SUA, Kevin McCarthy, scrie TRT World.

Armata ChinaFoto: Xinhua / Eyevine / Profimedia

Desfășurarea echipamentelor militare ale Chinei în apropierea Taiwanului vine în contextul în care președintele chinez Xi Jinping a declarat, joi, în timpul întâlnirii cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că este „dornic” ca Beijingul să facă un compromis cu Taiwan.

Tot vineri, Beijingul a impus sancțiuni mai multor persoane și organizații implicate în vizita lui Tsai în SUA. Tsai le-a spus reporterilor că guvernul ei s-a angajat să asigure „modul de viață liber și democratic al poporului din Taiwan”. „Sperăm, de asemenea, să facem tot posibilul pentru a menține pacea și stabilitatea între cele două părți”, a adăugat ea.

Premierul taiwanez Chen Chien-jen a declarat vineri că agențiile de apărare și securitate din Taiwan urmăresc cu atenție evoluțiile și a cerut „poporului să fie liniștit”.

Beijingul trimite în mod repetat avertizări către Taiwan

Beijingul a avertizat în mod repetat cu privire la această întâlnire, adoptând același ton ca la întâlnirile trecute dintre oficialii din Taiwan și cei din SUA.

În august anul trecut, China a desfășurat nave de război, rachete și avioane de luptă în jurul Taiwanului, în cea mai mare demonstrație de forță din ultimii ani, după o călătorie pe insulă a predecesoarei lui McCarthy, Nancy Pelosi.

  • „China va lua măsuri ferme și puternice pentru a proteja cu fermitate suveranitatea națională și integritatea teritorială”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning.

SUA cer încetarea presiunilor militare și diplomatice

Totodată, SUA au reacționat cu privire la relațiile tot mai tensionate dintre cele două părți, cerând Chinei „să înceteze presiunile militare, diplomatice și economice împotriva Taiwanului și, în schimb, să se angajeze într-o diplomație semnificativă”.

  • „Rămânem angajați să menținem canale deschise de comunicare pentru a preveni riscul oricărui tip de calcul greșit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

McCarthy plănuise inițial să meargă el însuși în Taiwan, dar a optat în schimb să se întâlnească cu Tsai în California. Decizia a fost privită ca un compromis care ar sublinia sprijinul pentru Taiwan.

Cu câteva zile înainte, China amenința că va „riposta” dacă președintele Taiwanului se va întâlni cu președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, în timpul unei călătorii în Statele Unite care a început miercuri la New York și a continuat în America Centrală, ceea ce s-a și întâmplat.

Citește și: