Tezele unice si gradinita obligatorie au fost printre subiectele pe care nu le-a atins dezbaterea publica a legilor educatiei, in Bucuresti. Profesorii si sindicalistii din invatamantul preuniversitar s-au aratat preocupati doar de diferenta intre sporurile salariale acordate in invatamantul preuniversitar si cel universitar, reducerea orelor necesare pentru o norma intreaga, pensia suplimentara, procentul de profesori care primesc intr-un an gradatie de merit, denumirea tipurilor de cadre didactice sau cum trebuie sa te adresezi unui profesor aflat in pensie. Elevii prezenti au adus vorba despre programa scolara incarcata si despre nevoia de restrangere a numarului de materii in ultimii ani inainte de facultate. Niciun reprezentant al vreunui ONG nu a ridicat vreo problema in timpul dezbaterii.

Fiasco de la inceput

Cele peste 100 de persoane prezente la dezbatere s-au adunat cuminti intr-o sala a Colegiului Sfantul Sava, prost luminata si deloc incalzita. La mai bine de 20 de minute dupa ora anuntata, evenimentul a inceput, cu o prezentare a proiectelor de legi supuse dezbaterii publice. Desi erau prezente doar persoane care aveau legatura cu invatamantul preuniversitar, secretarul de stat Liliana Preoteasa a tinut sa prezinte si noutatile din pachetul pentru sistemul universitar, astfel ca prezentarea s-a prelungit la mai bine de jumatate de ora.

Ceea ce ar fi trebuit sa fie o dezbatere a inceput cu Doina Leca, presedintele de onoare al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, care si-a inceput alocutiunea spunand ca federatiile sindicale au avut "un aport important la realizarea acestor legi". Evenimentul dadea, deja, semne ca-si va rata scopul. Singurele propuneri ale Doinei Leca s-au referit la reducerea normei pentru profesorii care predau la Cluburile Elevilor, neclaritatea cu privire la titulaturile de profesor titular, asociat si suplinitor si obligativitatea ca educatorii si invatatorii sa aiba studii superioare. Ultimul subiect, insa, era fara obiect, avand in vedere ca in invatamantul preuniversitar nu mai exista specializari de acest fel si deci, toti educatorii si invatatorii intrati in sistem in ultimii ani au studii superioare.

Devierea de la subiect

Presedintele executiv al Federatiei Spiru Haret, Marius Nistor, a crezut de cuviinta sa inceapa ca si parlamentarii, cu declaratii politice: "E clar ca nu se poate un pact national pentru educatie, pentru ca politicienii nu sustin ceva ce nu e al lor, al partidului din care fac parte". Dupa care l-a interesat de ce contractul individual de munca nu se semneaza direct intre profesor si unitatea de invatatant, de ce directorul nu poate fi presedinte al Consiliului de Administratie al scolii si l-a contrariat diferenta intre modul de acordare a sporurilor de stabilitate si a gradatiei de merit in cazul profesorilor in preuniversitar si al celor din invatamantul superior.

Prima abatere de la subiect a venit o data cu cuvantarea unuia dintre directorii Federatiei Educatiei Nationale, Mihai Preniceanu. Dupa ce s-a declarat "profund nemultumit" de faptul ca a negociat doua luni si jumatate degeaba, cu Mihail Hardau, un statut al cadrelor didactice care continea prevederi financiare mult mai bune pentru profesori decat cele de acum, el s-a gandit ca dezbaterii ii lipseste ironia. Astfel ca s-a gasit sa repete de cateva ori sintagma "doamna pensionara" in legatura cu Doina Leca.

"Neobrazarea" a dus la cinci cuvantari in timpul carora Doinei Leca i s-a luat apararea, fara nicio alta referire la subiectul dezbaterii.

Intr-un final, directorul Scolii nr. 1 Sfintii Voievozi, Iuliana Soare, a detensionat atmosfera luand cuvantul pentru "a saluta grija pe care colegii nostri de la sindicat au avut-o in ceea ce priveste stabilitatea noastra in invatamant". Soare a avut si cateva propuneri legate de modalitatea de titularizare si definitivare, dar in cele din urma acestea s-au dovedit a fi superflue, deoarece nu aveau aplicabilitate in noul sistem propus de legile aflate in dezbatere.

Elevii, fie agramati, fie pe langa subiect

Primele cuvinte ale unui reprezentant al elevilor au provocat rasete in sala. Onoriu Beniamin, reprezentantul elevilor intr-unul din colegiile tehnice ale capitalei, a incercat sa riposteze unui profesor care acuza tanara generatie ca nu este capabila sa se ridice la asteptarile cadrelor didactice. Raspunsul elevului a inceput cu "cauza incapabilitatii noastre este programa foarte incarcate" si s-a incheiat apoteotic cu "unii suntem mai slabi la invatatura si ramanem corigenti pe-un semestru. Atunci cum sa speram ca in semestrul viitor sa luam cel putin 6, daca programa e asa cum e?".

In momentele imediat urmatoare, Liviu Stancescu si Alexandra Coravu, reprezentatii elevilor in Sfantu Sava si Caragiale, au preluat inflacarati problema si, intr-o limba romana acceptata de Academie, au adus argumente in lupta elevilor cu programa scolara, desi acesta nu era subiectul dezbaterii publice. Ei s-au referit la faptul ca, in ultimii ani, cantitatea de informatie cu care se confrunta un elev este in detrimentul calitatii informatiei si ca lipsa de cultura generala a generatiei lor ar putea fi pusa pe seama faptul ca scoala pune accent pe memorare, nu pe creativitate sau luare de decizii. "Primim foarte multa informatie intr-un timp foarte scurt si o uitam pentru ca de cele mai multe ori nu mai avem nevoie de ea", a afirmat Coravu. La randul sau, Stancescu a subliniat ca sistemul de educatie din Romania nu este pregatit pentru o schimbare atat de brusca precum cea propusa de noile legi promovate de minister.

Final in coada de peste

Dezbaterea nu a fost menita sa traga vreo concluzie, ci doar sa centralizeze propunerilor participantilor. Secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Liliana Preoteasa, a precizat la inceputul discutiilor ca toate propunerile facute publice in timpul dezbaterii vor fi consemnate intr-un proces verbal, pe care participantii l-au semnat, de altfel, in alb, si ca vor fi inaintate comisiei care se va ocupa, dupa 17 februarie, de inglobarea lor in proiectele de lege care vor ajunge apoi in Parlament.

Discutiile s-au incheiat, astfel, dupa aproximativ, trei ore, dupa ce reprezentantii ministerului si cei ai inspectoratului s-au plans ca pe scena e frig. Profesoarele si-au imbracat cu gratie hainele de blana, profesorii si-au indensat cusmele pe cap, elevii si-au verificat apelurile pierdute si sala s-a golit in mai putin de cinci minute.