Premierul ungar Viktor Orban isi inmulteste vizitele in Romania. El va veni in acest sfarsit de saptamana la Cluj si Oradea, potrivit Actual de Cluj.. La final de săptămână, el va fi prezent la festivitățile de comemorare a 500 de ani de la reforma protestantă, eveniment organizat de Eparhia Reformată din Ardeal.

Viktor Orban la Baile Tusnad (foto arhiva)Foto: Agerpres/EPA

Conform programului, sâmbătă, 30 septembrie, Viktor Orban va participa, de la ora 11.00, la o slujbă ce se va desfăşura în Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu, din Cluj Napoca. De la ora 12.00 va fi prezent la evenientul de dezvelire a bustului episcopului reformat Szasz Domokos, amplasat în cadrul Facultăţii de Teologie Reformată. Tot în cadrul acestei facultăți se va inaugura și Muzeul Reformat din Transilvania, urmând să fie dat în folosinţă un nou teren de sport.

Duminică, premierul Ungariei va ajunge și în comuna Florești, pentru a participa la slujba de sfințire a unei biserici reformate. Trebuie precizat că această biserică a fost finalizată recent, iar autoritățile de la Budapesta au cofinanțat lucrările de construcție cu 160 de milioane de forinți.

Citeste tot articolul pe Actual de Cluj