Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) va dezbate pe 26 septembrie sesizarea cu privire la un posibil conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Ministerul Public, formulata de presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, Calin Popescu-Tariceanu si Liviu Dragnea, au comunicat, miercuri, reprezentantii instantei constitutionale, potrivit Agerpres.

Curtea ConstitutionalaFoto: CCR.ro

Sesizarea a fost inaintata CCR de presedintii celor doua camere ale Parlamentului pe 13 septembrie.

Conform documentului, decizia de a sesiza CCR vine ca urmare a refuzului procurorului sef al DNA de a se prezenta in fata comisiei de ancheta a Parlamentului cu privire la alegerile prezidentiale din 2009, de refuzul procurorului general de a lua masuri impotriva procurorului sef al DNA cu privire la incalcarea prevederilor legale si refuzul procurorului general de a inainta comisiei de ancheta copie de pe dosarul de urmarire penala nr.213/P/2017, legat tot de acele alegeri, inregistrat pe rolul Sectiei de Urmarire penala si Criminalistica din cadrul Parchetului General.

Documentul mai spune, intre altele, ca nu exista niciun motiv pentru care ancheta parlamentara trebuie sa inceteze atunci cand este demarata o ancheta judiciara, ele fiind proceduri cu natura juridica diferita, care se pot exercita in paralel si nu se exclud una pe alta.

In sesizare se mai spune ca printre persoanele care au fost citate in mai multe randuri a fost si procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, "care a refuzat sa se prezinte, sustinand, pe de o parte, ca este o problema personala, iar, pe de alta parte, ca procurorii nu se pot prezenta in fata niciunui organ al statului, invocand, cu rea-credinta, o falsa hotarare a CSM".

"In acelasi timp, procurorul general, Augustin Lazar, nu numai ca a refuzat sa ia masuri impotriva procurorului sef al DNA, care a ignorat solicitarile comisiei de ancheta, dar dupa ce s-a comunicat de catre Biroul de Informare si Relatii Publice al Parchetului General de pe langa ICCJ ca dosarul a fost clasat, a refuzat sa inainteze, la solicitarea comisiei, copii de pe actele aflate in dosarul de urmarire penala, asa cum rezulta din adresa nr. l792/ c/ 2017 din 14 iulie 2017. Comisia de ancheta a insistat prin mai multe adrese ca procurorul general sa inainteze copii de pe dosar, sa ia masuri pentru a determina procurorul sef al DNA sa se prezinte la comisie si sa raspunda la intrebarea "daca in seara alegerilor a fost sau nu in casa lui Gabriel Oprea"', mentioneaza presedintii celor doua Camere.