Ministrul Justitiei: Controlul de la Parchetul General se va finaliza pe 11 august

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 7 august 2017, 11:16 Actualitate | Esenţial

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, ca, din informatiile pe care le are, controlul Inspectiei Judiciare cu privire la activitatea Ministerului Public va fi finalizat pe data de 11 august, informeaza News.ro.

"Dupa graficul pe care eu l-am primit, cred ca pe data de 11 august ar trebui sa se incheie Inspectia Judiciara. Aici revin cu o precizare: Ministrul Justitiei are doua cai de a face un control de fond la Ministerul Public. Pe de o parte, el, ministrul, prin ordin sa numeasca procurorii, obiectivele controlului si graficul. O alta procedura la care eu am apelat a fost aceea de a ma adresa Inspectiei Judiciare, solicitand ca in planul lor de masuri sa aiba un astfel de audit", a spus el. 

Ministrul a subliniat ca acest grafic a fost stabilit de Inspectia Judiciara, alaturi de obiectivele controlului, si nu de catre el. 

"Eu nu am facut decat scrisoarea de solicitare a controlului de fond, care nu fusese facut de 10 ani de zile. Eu am auzit ca au fost 176 de controale, dar sunt din alea, punctuale", a spus Toader.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

406 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică