Judetele Maramures, Cluj si Alba, toate din regiunea bogata a Transilvaniei, au inregistrat anul trecut cele mai mari rate de crestere economica la nivel national, in timp ce judetele Calarasi, Braila, Gorj si Salaj au incheiat anul cu majorari modeste ale produsului intern brut (PIB) comparativ cu 2015, potrivit datelor publicate de Comisia Nationala a Prognoza (CNP), citate de News.ro.

Economia romaneasca a inregistrat, in ansamblu, o crestere de 4,8% in 2016, potrivit datelor preliminare publicate de Institutul National de Statistica (INS).

Produsul intern brut al Romaniei a fost anul trecut de 169,6 miliarde euro, ceea ce corespunde unui nivel de circa 8.600 euro/locuuitor.

Insa intre judete au existat diferente mari in ceea ce priveste evolutia PIB, releva estimarile CNP.

Astfel, judetele Maramures, Cluj si Alba, cu rate de crestere economica de 6,2%, 6%, respectiv 5,8% in 2016, au fost urmate de judetul Harghita, cu o crestere a PIB de 5,7% in 2016, si de judetele Bacau, Iasi,Caras-Severin si Covasna (toate cu 5,5%).

Acestea au fost singurele judete in care cresterea economica a fost de cel putin 5,5% anul trecut, potrivit datelor disponibile in prezent. In Bucuresti, economia a crescut anul trecut cu 5,4%, peste media la nivel national.

La polul opus, in cinci judete din tara s-a inregistrat in 2016 o rata de crestere a PIB de sub 2,5% comparativ cu anul precedent.

Cel mai modest avans a fost in Calarasi, judet al carui PIB a crescut anul trecut cu 1,6%, in timp ce in judetul Braila s-a inregistrat o crestere economica de 2,2%, in Gorj si Salaj -de 2,3%, iar in Dolj - de 2,4%.