Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti anunta, joi, ca a dispus punerea sub control judiciar a omului de afaceri Ionut Negoita si a altor trei persoane, printre care administratorul special si administratorul judiciar al societatii SC Dinamo 1948 SA, pentru bancruta frauduloasa, in dosarul privind insolventa firmei care administreaza clubul Dinamo, informeaza News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de Urmarire Penala au dispus, prin ordonanta, punerea in miscarea a actiunii penale si luarea masurii preventive a controlului judiciar fata de omul de afaceri Ionut Negoita, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA, Cristian Valentin Gheorghita, precum si fata de fostul administrator judiciar al firmei care administreaza clubul Dinamo, Catalin Andrei Dascal, si de o alta persoana implicata in procedura insolventei societatii, toti fiind acuzati de bancruta frauduloasa.

Procurorii il acuza pe administratorul special al SC Dinamo 1948 ca, in 22 octombrie 2014, cand a propus planul de reorganizare a societatii, "a omis cu intentie sa includa in plan active in valoare contabila neta de 16.863.011,58 lei, fapt care a condus la reducerea frauduloasa a creantelor bugetare".

Anchetatorii sustin ca administratorul special a fost sprijinit in activitatea infractionala de inculpatii Ionut Negoita, Catalin Andrei Dascal si de alte doua persoane, T.S. si C.E.

Catalin Dascal, fostul administrator judiciar al firmei care administreaza Dinamo, a declarat in 9 februarie, pentru News.ro, ca procurorii i-au cerut acte legate de procedura insolventei societatii, pe care le-a pus la dispozitia anchetatorilor.

Dascal a precizat ca de planul de reorganizare a SC Dinamo 1948 SA si de consultanta acesteia s-au ocupat o societate de avocatura si o firma de insolventa angajate de debitoare, cea care a solicitat instantei intrarea in insolventa.

Catalin Dascal a spus ca procurorii i-au solicitat acte legate de procedura insolventei anterior perchezitiilor care au avut loc, in 9 februarie, la o societate de avocatura si la o firma de insolventa.

El a precizat ca, dupa ce Cabinetul Individual de Insolventa Dascal Catalin a fost desemnat de instanta administrator judiciar, s-a ocupat doar de procedura de insolventa a societatii Dinamo 1948 SA.

Dascal a mai spus ca planul de reorganizare a fost facut de catre debitoare, iar o societate de avocatura a asigurat consultanta pe probleme juridice in perioada derularii procedurii.

Politistii au facut, in 9 februarie, potrivit unor surse judiciare, perchezitii in Bucuresti si Ilfov, la societatea de avocatura Zamfirescu, Racoti & Partneres, la firma de insolventa ZRP Insolvency si la un reprezentat al acesteia, intr-un dosar in care se fac cercetari pentru bancruta frauduloasa.

Aceleasi surse au declarat pentru News.ro ca faptele cercetate sunt legate de derularea procedurii de insolventa si reorganizare judiciara a SC Dinamo 1948 SA, care administreaza clubul de fotbal, procedura incheiata in septembrie 2015.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolventa a fost inregistrat in 13 mai 2014, la Tribunalul Bucuresti.

Clubul condus de Ionut Negoita a acoperit in totalitate datoriile, la inceputul lunii martie 2015, cu doua luni mai devreme decat prevedea planul de reorganizare aprobat de catre instanta.

Conform acestui plan, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adica 4,48 la suta din suma aferenta masei credale, care se ridica la momentul intrarii in insolventa la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.

Statul roman, care era creditor in acest proces cu 5,5 milioane de euro, a recuperat, conform planului de distribuiri, 5,93 la suta, adica, 325.000 de euro. In cazul in care societatea ar fi intrat in faliment, conform tabelului comparativ al sumelor estimate, creditorului bugetar, adica statul, i-ar fi fost atribuit un procent de 5,48 la suta din creanta, inferior celui de care a beneficiat prin aplicarea procedurii de reorganizare, respectiv 5,94 la suta.

Principalul creditor inscris la masa credala, la categoria creditorilor chirografari, a fost actionarul majoritar al societatii, Ionut Negoita, cu aproximativ 9,6 milioane de euro. Afaceristul a preluat majoritatea actiunilor SC FC Dinamo 1948 SA, 93 la suta, in luna martie a anului 2013, cu un an inainte de declansarea insolventei, solicitata de debitor.

Totalul datoriilor FC Dinamo catre Negoita si companiile sale reprezentau la momentul intocmirii masei credale 55 la suta din totalul de 17,5 milioane de euro. Ionut Negoita s-a inscris la masa credala cu creante de aproape 6,5 milioane de euro prin societatile Ideal Rezidential SRL, Confort City Rezidential SRL, Domus Stil Imobiliare SRL, Rin Hotel Management SRL, Rin Hospitality Company SRL si Confort Business Solutions SRL. Restul de 3,1 milioane de euro au fost introduse in tabelul de creante in nume propriu.

In afara sumelor datorate lui Negoita, societatea mai avea datorii de aproximativ 7,9 milioane de euro, dintre care 5,5 milioane la bugetul de stat, restul reprezentand sume de achitat catre alte societati si salariati.