Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, invitat sambata la Consiliului National de Coordonare al PNL, a lansat un apel catre politicieni sa sustina masurile continute in Strategie Nationala pentru Resursa Umana in Sanatate, indiferent ca sunt de stanga sau de dreapta, adaugand ca sistemul sanatatii poate fi curatat "doar in echipa", potrivit Agerpres. El mai a spus, in discursul sau, ca "a fura din banii destinati sanatatii romanilor se invecineaza cu crima".

Vlad VoiculescuFoto: gov.ro

"Stiti de ce sunt aici? In programul dumneavoastra de guvernare am citit ca reforma in sanatate este unul dintre principalele subiecte si asta ma bucura mai ales ca o parte din masurile pe care Guvernul Ciolos deja le-a demarat se afla si in programul dumneavoastra", a afirmat Vlad Voiculescu.

"Nu voi folosi traditionalele cuvinte de lemn care apar in discursurile despre sistemul de sanatate. Oricare dintre noi, fie ca suntem de stanga sau de dreapta, stim ca pacientul ar trebui sa fie cel mai important personaj dintr-un spital. Din pacate, asta nu se intampla intotdeauna. Oricare dintre noi, fie ca suntem de stanga sau de dreapta, stim ca este necesara o crestere a finantarii sistemului de sanatate. (...) Se implineste un deceniu de cand fiecare partid promite inainte de alegeri aceasta crestere, dar dupa gaseste motive sa nu o mai puna in aplicare. Mi se spune adesea sa las deoparte coruptia mica si sa ma ocup de coruptia mare. Dar pentru mine si sper ca pentru oricare dintre noi, fie ca suntem de stanga sau de dreapta, a fura din banii destinati Sanatatii romanilor se invecineaza cu crima. Din pacate, si asta s-a intamplat nepermis de des in Romania", a adaugat Vlad Voiculescu.

Ministrul Sanatatii a mai spus ca "pentru un sistem medical, mai importanta decat marea performanta realizata in clinicile de varf este performanta realizata intr-un spital obisnuit". "Acolo avem mare nevoie de oameni buni si oamenii buni nu vin si nu raman acolo unde nu se simt respectati. Ce inseamna respect? Venituri decente - si cred ca masurile luate de guvernul Ciolos (...) sunt un inceput bun. Respectul inseamna de asemenea conditii de munca decente si posibilitati de dezvoltare profesionala."

El a facut apel la clasa politica sa sustina "prima Strategie Nationala pentru Resursa Umana in Sanatate, strategie care va fi prezentata in luna noiembrie si care va contine masuri concrete pentru incurajarea medicilor sa ramana in Romania".

"Va rog sa sprijiniti aceste masuri si rugamintea mea este adresata tuturor politicienilor din Romania, fie ca sunt de stanga sau de dreapta. Unele lucruri trebuie sa treaca dincolo de orice adversitati politice si Sanatatea este asa ceva. Unele teme trebuie sa se ridice deasupra campaniilor electorale si Sanatatea este o astfel de tema. Ii rog pe toti politicienii, indiferent ca sunt de stanga sau de dreapta, sa inteleaga ca lucrurile au mers prea departe in sistemul de sanatate pentru a-l transforma, in aceasta toamna, in cal de bataie politica. Nu de batai electorale avem nevoie, nu de calomnii, nu de amenintari. Putem curata acest sistem, dar doar in echipa. O echipa formata din oamenii buni care lucreaza in administratie, din oamenii buni care lucreaza in spitale, din oamenii buni care lucreaza in policlinici sau pe ambulante. In aceste luni am vazut ca acesti oameni buni exista, indiferent de simpatiile lor politice. Mai sunt inca aici si existenta unui guvern care sa respire bun-simt si competenta ii inspira sa ramana aici", a incheiat Vlad Voiculescu.