Fondatorul MISA Gregorian Bivolaru, adus in tara din Franta, pentru a executa pedeapsa de sase ani de inchisoare

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 22 iulie 2016, 16:43 Actualitate | Esenţial

Liderul MISA Gregorian Bivolaru (arhiva)
Foto: Agerpres
Fondatorul MISA Gregorian Bivolaru a fost adus in tara din Franta, vineri, pentru a executa pedeapsa de sase ani de inchisoare primita in 2013 pentru act sexual cu un minor, anunta News.ro. Autoritatile romane au reusti astfel sa il aduca pe Bivolaru in tara dupa mai bine de zece ani de cand cere extradarea lui, in conditiile in care acesta a primit azil politic in Suedia, unde a stat pana in acest an, cand a fost prins la Paris.

"In urma cooperarii politienesti internationale cu autoritatile judiciare din Franta, la data de 22 iulie a.c., politistii din cadrul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala - IGPR au efectuat o misiune de preluare, sub escorta, a unui barbat de 64 de ani, pe numele caruia este emis un mandat de executare a pedepsei pentru savarsirea infractiunii de act sexual cu minor. Acesta a fost introdus intr-un Centru de Retinere si Arest Preventiv al Politiei Romane. Actiunea a beneficiat de sprijinul celorlalte agentii de aplicare a legii, cu competente in domeniu", arata Inspectoratul General al Politiei Romane.

Gregorian Bivolaru se afla, potrivit unor surse judiciare, in Arestul Central al Politiei Capitalei.

Gregorian Bivolaru a fost prins in Franta pe 26 februarie, fiind plasat in arest preventiv, in penitenciarul din Fresnes. Autoritatile romane au cerut extradarea lui Bivolaru, pentru executarea pedepsei de sase ani de inchisoare cu executare pentru act sexual cu un minor, primita in 14 iunie 2013, printr-o decizie definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

O instanta din Paris a respins, pe 13 iulie, apelul formulat de Gregorian Bivolaru si a dispus extradarea acestuia in Romania, fiind respinse si cererile autoritatilor suedeze care au aratat ca Bivolaru are statutul de azilant.

Gregorian Bivolaru a plecat din tara in august 2004, dupa ce a fost trimis in judecata, iar opt luni mai tarziu a fost prins si arestat in Suedia, insa a cerut azil politic, iar autoritatile din aceasta tara i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitarile de extradare au fost respinse de autoritatile suedeze.

La ultimele termene de judecata, Bivolaru a fost citat de instanta si cu noul sau nume, Magnus Aurolsson, pe care l-a obtinut in Suedia.

Gregorian Bivolaru a mai fost judecat si intr-un dosar in care a fost acuzat de trafic de persoane, dar in februarie 2015 a fost achitat de Tribunalul Cluj.

Bivolaru este vizat si intr-o ancheta in Italia legata de activitatile MISA, printre acuzatii fiind si recrutarea tinerilor pentru practicarea de orgii sexuale si pornografie.

Gregorian Bivolaru a aparut aproape 10 ani printre primii pe lista "Most Wanted" a Politiei Romane, in care se mentioneaza ca este nascut in 13 martie 1952 si are porecla "Guru - Magnus Aurolsson". Politia preciza ca motivul urmaririi sale este pedeapsa de sase ani de inchisoare primita pentru act sexual cu un minor. Pe aceeasi lista mai figureaza si alte persoane cunoscute, printre care afaceristul Zaher Iskandarani si fostul deputat Marko Attila, precum si Codrut Marta, fostul sef de cabinet al lui Sorin Blejnar.

Fondatorul MISA a fost condamnat, in 1977, la un an de inchisoare pentru multiplicare si raspandire de materiale pornografice, de ocultism si magie neagra si in 1984 a fost condamnat la un an si jumatate de inchisoare pentru ca evadase din sediul Securitatii. Atunci, printre adeptii sai a inceput sa circule povestea ca evadarea a fost posibila datorita unor tehnici speciale de yoga. Imediat dupa Revolutie, Bivolaru a infiintat MISA, care a ajuns sa adune peste 40.000 de simpatizanti, din tara si strainatate.


Citeste mai multe despre   











[P] Tu ce mananci azi la birou? Preparate culinare delicioase, care iti asigura energia necesara pentru intreaga zi

In intelepciunea populara se spune ca "toamna se numara bobocii". Adaptata la secolul vitezei, aceasta zicala arata ca toamna se numara proiectele, care vin pe banda rulanta si trebuie finalizate cu brio in cel mai scurt timp. Iar intr-o perioada plina de task-uri solicitante la birou, masa de pranz reprezinta singura perioada in care va puteti incarca cu energia necesara pentru a le duce la bun sfarsit. Cum, de multe ori, programul nu va permite sa gatiti acasa preparatele culinare preferate, foodpanda.ro, cea mai mare platforma de comenzi de mancare din Romania, va intampina cu cea mai variata gama de mancaruri gustoase, pline de vitamine si proteine sanatoase, care va dau energie pentru intreaga zi.
4508 vizualizari
  • +11 (11 voturi)    
    Degeaba (Vineri, 22 iulie 2016, 17:17)

    Frank777 [utilizator]

    Va evada in absolut.
    • +10 (10 voturi)    
      Bivolaru evadeaza... (Vineri, 22 iulie 2016, 20:24)

      Arh. [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      A evadat in 84, acum vom vedea.

      Oricum, remarc seriozitatea HotNews care nu trateaza stirea cu atata isterie pe cat vedem la TV.

      Pe de alta parte, chestia asta cu Bivolaru e ca-n 2004, cand Nastase a vrut spectacol cu yoghinii, in preajma alegerilor. Si in 2016 sunt alegeri. Observ o tactica a PSD, prezent inca masiv in ”structuri”. Oare ce va mai urma?
      • -2 (6 voturi)    
        Perversul a ajuns unde trebuie (Vineri, 22 iulie 2016, 21:27)

        andreitr [utilizator] i-a raspuns lui Arh.

        Sa speram ca va fi repartizat intr-o celula cu băieți care apreciază perversiunile cu minore...
        • +2 (6 voturi)    
          Tu esti ala! (Vineri, 22 iulie 2016, 21:50)

          VictorA [utilizator] i-a raspuns lui andreitr

          Perversul e cine se bucura de o crasa nedreptate. Ghici cine e?
  • -6 (16 voturi)    
    SRI / SIE (Vineri, 22 iulie 2016, 17:27)

    Amoredivino [utilizator]

    A fost orgoliul serviciilor să-l plimbe prin fața camerelor ca pe un trofeu, după ce vreme de 10 ani a fost locul 2 sau 1 pe lista Most Wanted.
    Putea să facă bine-merci pușcărie și-n Franța, așa ca mulți alți români. Pușcăriile românești sunt hiper aglomerate. Deci încă un proces la CEDO ce va fi pierdut de România. În medie se dă o amendă de 6000 euro / dosar.
    Doar dacă nu-l va ține într-o celulă cu metri cubi regulamentari...
    Concluzie: Putea să plătească Franța „cazarea” dar acum vom păti noi și cazarea și amenda.
    Serviciile au mai bifat o „realizare”!
    • +6 (6 voturi)    
      Serviciile? (Vineri, 22 iulie 2016, 20:29)

      Arh. [utilizator] i-a raspuns lui Amoredivino

      Hmmm... Nu cred ca e prea corect sa spui ca serviciile au facut asta. Poate au ajutat anumite parti ale serviciilor provenite din Secu si inca tributare vechilor rmentalitati.
  • +6 (6 voturi)    
    magie neagra in codul penal comunist??? (Vineri, 22 iulie 2016, 17:46)

    I.G.D. [utilizator]

    si anume in codul penal comunist?

    seriously? cine scrie articolul asta?
    • +6 (6 voturi)    
      Cred ca e adevarat (Vineri, 22 iulie 2016, 20:20)

      Arh. [utilizator] i-a raspuns lui I.G.D.

      Nu e exclus sa fi fost asa pe atunci. Ceusescu a interzis psihologia pe atunci, ii era frica sa nu fie facut ”psihologic”. Si probabil ca au incus si yoga si tot ce nu intelegea el in categoria asta...
  • +5 (17 voturi)    
    De ce a fugit guru "Grig" in Suedia (Vineri, 22 iulie 2016, 17:50)

    animatron [utilizator]

    E o veste foarte buna, in primul rand pentru ca arata capacitatile statului roman de pune mana pe condamnatii fugiti din tara, chiar daca ia ani de zile uneori, indiferent ca sunt in Franta, Siria sau Indonezia.

    Faptul ca Suedia ne-a obstructionat punerea in aplicare a sentintei, desi e aliatul nostru in cadrul UE si mai nou coopereaza si cu NATO intens, e o dovada a diviziunilor dintre europeni, cateodata incapabili sa se puna de acord chiar si asupra unei definitii penale larg recunoscute, precum violul.

    In teorie, legislatia suedeza asupra violului e severa, ba chiar instituie tot felul de nuante si 3 tipuri de viol: "normal" (6 ani), "agravat"(10 ani) si "de mai mica gravitate" (4 ani).

    Insa justitia suedeza e de o toleranta absurda, e suficient ca acuzatul sa sustina ca "nu a inteles clar" ca victima nu e de acord si e achitat !!

    Imigrantii din tarile africane sau arabe pretind sistematic ca "nu inteleg limba suedeza" suficient si ca victima nu a explicat clar ca nu vrea raporturi sexuale.

    Numarul strainilor acuzati de viol in Suedia e de 19,5 ori mai mare decat cel al suedezilor.

    Doar 10% din cei acuzati de viol in Suedia sunt si condamnati de justitia suedeza!

    Si cei mai multi nu-si fac probleme ca vor petrece cativa ani la sala de fitnes a puscariei, hraniti, spalati si ingrijiti medical gratis, cu programe tv la alegere si chiar studii universitare fara taxa daca vor. Multi vin din tari unde o asemenea "cazare" e un lux.

    Cu 53 de plangeri de viol la 100.000 de loc. (cifre oficiale ale politiei), Suedia e capitala europeana a violului.
    In 2010 era pe locul doi in lume, dupa Lesotho.
    In 2012 era pe primul loc in lume, inaintea Jamaicai si Boliviei.

    Iar Consiliul National pentru Prevenirea Crimei sustine ca a primit de 4 ori mai multe sesizari de viol decat politia.

    Asa ca nu e chiar intamplator ca Bivolaru a fugit in Suedia, spera sa fie mai bine inteles in privinta relatiilor cu minore si sa poata continua activitatile "tantrice".
    • +4 (8 voturi)    
      O veste foarte buna (Vineri, 22 iulie 2016, 21:27)

      VictorA [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Pentru cei care au distrus Romania si totusi sunt liberi (inca)
    • +4 (4 voturi)    
      In Suedia nu se violeaza mai mult ! (Vineri, 22 iulie 2016, 22:57)

      pro_bono [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Am citit cu surprindere datele prezentate de tine si am decis sa verific daca sunt adevarate. In urma verificarii a reiesit ca multe dintre datele prezentate sunt fie inexacte, fie gresit interpretate, fie chiar inventate, ceea ce face ca si concluziile sa fie false. Motivele ratei mari de violuri din Suedia sunt urmatoarele:
      - definitia violului este mai larga in Suedia, ceea ce “umfla” statisticele
      - fapte multiple comise de o singura persoana sunt considerate infractiuni distincte, in alte state sunt raportate drept o singura infractiune
      - in tari subdezvoltate multe cazuri de viol nu sunt raportate, pe cand in Suedia este incurajata raportarea acestora
      - Politia este eficienta si multe sesizari ajung in instante, diferit de cazurile din tarile mai sarace
      - femeile au incredere in sistemul de justitie si raporteaza mai des decat in tari in care astfel de cazuri sunt mai putin pedepsite
      Suedia are cea mai mare rata de condamnari pentru viol din Europa, nu cea mai mica. Nu stiu de unde ai scos cifra cu rata de 20 de ori mai mare a strainilor violatori fata de a suedezilor. Ultimele statististici vizeaza perioada 1985-1989 si arata strainii vinovati de 53% din violuri. De asemenea nu gasesc plauzibila explicatia cu imigrantii africani sau arabi care pretind ca nu cunosc limba si scapa, in conditiile in care victima isi poate exprima dezacordul prin gesturi fizice de opunere si prin strigate de ajutor. Pare inventata aceasta “explicatie”. Ofera sursa oficiala, caci altfel e cam dubioasa acesta “argumentare”.
      https://en.wikipedia.org/wiki/Rape_in_Sweden http://www.bbc.com/news/magazine-19592372
      Apropo cf. statisticilor sunt 17 rapiri la 100.000 de locuitori in Australia si 12.7 in Canada, pe cand in Columbia sunt 0.6 si in Mexic sunt 1.1. Asta inseamna ca e mai sigur in Columbia si Mexic ? Observi ce probleme ridica interpretarea simplista a statisticilor ?
  • 0 (2 voturi)    
    hmm (Sâmbătă, 23 iulie 2016, 11:33)

    spy [utilizator]

    numai 2 mascati escorteaza "spaima europei" ?
    si presa de unde stia ca vine? sint poze si filmari din mai multe unghiuri. nu era o operatiune secreta? sau cine dat pozele presei?
  • -1 (1 vot)    
    au fost unele indoieli... (Sâmbătă, 23 iulie 2016, 20:54)

    g01an [utilizator]

    la arestarea acestor cretini au existat multe indoieli legate de modalitatea prin care s-a actionat.

    iata ca dupa ce i s-a acordat dreptul sa se apere legitim intr-o alta democratie mai veche, nu a putut demonstra acest abuz.

    acesti cretini cu ale lor, nu prea ma inteereseaza, dar mi se pare un semn bun ca politia si procuratura romana pot actiona serios chiar si in cazurile transformate in circ de politicienii romani. o treaba ingrata pe care, recunosc, eu nu as accepta-o ca profesionist.
    • +1 (1 vot)    
      Ba tocmai ca a demonstrat (Duminică, 24 iulie 2016, 11:06)

      pencu [utilizator] i-a raspuns lui g01an

      De ce crezi ca Suedia (care este un model european de democratie si respectarea drepturilor omului) i-a acordat statut de azilant politic? Asta ar trebui sa te intrebi. Abuzul a fost demonstrat, si recunoscut de inalti specialisti in domeniul drepturilor omului, dar sigur ca nu ai de unde sa stii asta pentru ca mass-media romana nu sufla o vorba despre detalii. Pentru a afla adevarul e nevoie sa faci un efort si sa citesti pe site-ul MISA despre dezinformarea care este mentinuta in acest caz de zeci de ani. Ah, si un detaliu picant: ghici cine este procurorul care l-a anchetat "pentru practica yoga" in regimul comunist? Iti spun eu, este acelasi care l-a anchetat si in 2004. Pare ca e vorba de o razbunare personala a acestui individ care nu ezita sa-si foloseasca puterea de influenta de care dispune (nu degeaba mai este inca procuror) pentru a abuza de institutii ale statului roman in scopuri pur personale. E pur si simplu jenant.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă