Administratia Prezidentiala a respins informatiile publicate astazi de Evenimentul Zilei, care a scris - citand surse - ca presedintele Klaus Iohannis ar fi refuzat să semneze un "ordin executiv" al SIE prin care românul răpit în Burkina Fasso putea fi eliberat. "Informaţiile prezentate în acest material de presă nu corespund realităţii", scrie Administratia Prezidentiala intr-un comunicat, si arata ca că "noţiunea de <> nu corespunde niciunui tip de corespondenţă instituţională existentă.

Mihai Razvan Ungureanu si Klaus IohannisFoto: Agerpres

Cotroceniul arata ca "utilizarea în spaţiul public a temei situaţiei cetăţeanului român răpit în Burkina Faso pentru alimentarea unor speculaţii de tip politic este iresponsabilă şi inadmisibilă". Comunicatul, care face referire la "alimentarea unor speculaţii de tip politic", nu explica insa care sunt acestea.

Mai mult, Administratia Prezidentiala arata ca "președintele nu se implică în niciun mod în activitatea curentă a SIE, întrucât nu are nicio atribuție constituțională în acest sens. Activitatea SIE se desfășoară în conformitate cu prevederile legale în vigoare, care oferă cadrul de funcționare a serviciului în coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării".

Reamintim ca relatiile dintre presedintele Iohannis si directorul SIE, Mihai Razvan Ungureanu, s-au racit considerabil, existand informatii ca presedintele i-ar fi cerut demisia lui Ungureanu, demisie refuzata de acesta. HotNews.ro a scris ieri ca principalul motiv pentru care PNL insista pe formarea unei aliante cu UNPR este unul legat de palatul Cotroceni, si anume asigurarea unei majoritati in parlament pentru inlocuirea lui Mihai Razvan Ungureanu de la sefia Serviciului de Informatii Externe.

Comunicatul integral al Administratiei prezidentiale:

În ceea ce privește informațiile publicate joi, 23 iunie a.c., într-un cotidian central, referitoare la situația românului răpit în Burkina Faso, Departamentul Comunicare Publică face următoarele precizări:

Informaţiile prezentate în acest material de presă nu corespund realităţii. Utilizarea în spaţiul public a temei situaţiei cetăţeanului român răpit în Burkina Faso pentru alimentarea unor speculaţii de tip politic este iresponsabilă şi inadmisibilă, putând afecta grav eficienţa demersurilor Celulei de criză interinstituţionale care gestionează, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe şi Serviciului de Informații Externe, acest dosar sensibil.

Menționăm că Celula de criză funcţionează conform Metodologiei de comunicare şi acţiune pentru instituţiile şi autorităţile cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de atacuri teroriste în care sunt implicaţi cetăţeni români aflaţi în afara teritoriului României, aprobată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 3 aprilie 2013.

În plus, specificăm faptul că noţiunea de „ordin executiv”, menţionată în articolul amintit, nu corespunde niciunui tip de corespondenţă instituţională existentă.

Președintele României nu se implică în niciun mod în activitatea curentă a Serviciului de Informații Externe, întrucât nu are nicio atribuție constituțională în acest sens. Activitatea SIE se desfășoară în conformitate cu prevederile legale în vigoare, care oferă cadrul de funcționare a serviciului în coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.