Armata rusa a mobilizat sistemul antiaerian S-400 la o baza militara in Siria, potrivit RIA Novosti, relateaza Radio Free Europe-Radio Liberty, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Moscova anunta ca va mobiliza acest sistem avansat de rachete de tip sol-aer dupa ce Turcia a doborat marti, pe 24 noiembrie, un avion de razboi rusesc la frontiera cu Siria.

Sistemul S-400 a fost instalat in provincia siriana Latakia, la aproximativ 50 de kilometri de frontiera cu Turcia.

El este capabil sa loveasca cu precizie tinte situate pe o raza de pana 400 de kilometri.

Un purtator de cuvant al Ambasadei Statelor Unite la Moscova a avertizat joi ca mobilizarea sistemului S-400 "va complica si mai mult o situatie si asa complicata in spatiul aerian al Siriei".

William Stevens a subliniat pentru Interfax ca sistemul S-400 "nu face nimic in plus in lupta impotriva Statului Islamic (SI), avand in vedere ca ei (jihadistii) nu au forte aeriene".

Stevens a adaugat ca Washingtonul asteapta ca Rusia sa respecte memorandumul bilateral cu privire la siguranta zborurilor in zona de operatiuni militare.