Cotidianul britanic The Guardian publica miercuri un portret al Laurei Codruta Kovesi, procurorul sef al DNA, cu titlul "Femeia care conduce razboiul anti-coruptie in Romania". Jurnalistii britanici subliniaza ca Laura Codruta Kovesi este omul care conduce Directia Nationala Anticoruptie din Romania, ce instrumenteaza dosare de coruptie in care sunt implicati primari, judecatori, dar si cel care, pana miercuri, a fost primul ministru al Romaniei, Victor Ponta. "Ponta nu este singurul. O multime de politicieni, primari, judecatori si procurori au ajuns sa fie anchetati de Directia Nationala Anticoruptie din Romania, intr-o lupta impotriva coruptiei fara rival in tarile Europei de Est. DNA este condus de Laura Codruta Kovesi, un procuror-sef in varsta de 42 de ani, linistit si modest, care aduce trofeu dupa trofeu."

Laura Codruta KovesiFoto: HotNews / DP

The Guardian scrie ca demisia anuntata miercuri de Victor Ponta nu reprezinta sfarsitul problemelor pentru premierul Romaniei: protestele de strada care au dus la demsia lui au reprezentat punctul culminant al presiunii determinate de dosarul dosarul din justitie impotriva lui Ponta, in care acesta este acuzat de fraude si fapte de coruptie.

"Pana in 2005, justitia din Romania nu a fost independenta", este o declaratie a lui Kovesi preluata de Guardian. "Este motivul pentru care nu a existat suficient curaj pentru anchete complexe impotriva unor oficiali de rang inalt."

Directia Nationala Antioruptie a fost infiintata in 2003 si a durat cativa ani pana ca procurorii sai sa ajunga sa invetigheze cazuri de coruptie la nivel inalt.

In prezent, sunt 120 de procurori care lucreaza la 6.000 de cazuri, iar intrarea DNA din centrul Bucurestiului este impanzita in permanenta de camerele de filmare ale televiziunilor.

Dupa doi premieri anchetati si dupa arestarea primarului capitalei Romaniei, Sorin Oprescu, in septembrie, in urma unor acuzatii de luare de mita de la reprezentanti ai firmelor carora Primaria le atribuia contracte, iar primari si parlamentari sunt in continuare in centrul unor anchete DNA, institutie care se bucura de increderea a 60% dintre romani, fata de doar 11% care au incredere in Parlamentul Romaniei.

Totusi, DNA si Kovesi, care conduce DNA din 2013 si care, anterior, a fost timp de 6 ani procuror general al Romaniei, primesc critici de la o parte a presei si de la politicieni. "Cea mai mare provocare pentru DNA vine de la politicieni. Odata la doua saptamani, ei vin cu propuneri de modificare a actualelor prevederi, incercand sa ne limiteze posibilitatea de a investiga. Incercand sa modifice Codul penal. Nu incearca niciodata sa imbunatateasca legislatia pentru a ne ajuta", spune sefa DNA, citata de Guardian.

Romania mai are in continuare un drum lung de parcurs. Potrivit raportului Transparency International din 2014, Romania este in continuare una dintre cele mai corupte tari din Uniunea Europeana, alaturi de Grecia, Italia si Bulgaria.

"Eu cred ca DNA a schimbat mentalitatea romanilor. Ei sunt acum constienti ca nu mai este nevoie sa dea mita pentru a beneficia de drepturile lor", concluzioneaza Laura Codruta Kovesi.