Echipa Romaniei a obtinut sapte medalii - trei de aur, doua de argint si doua de bronz - si o mentiune la cea de-a XVI-a editie a Olimpiadei Internationale de Fizica a tarilor din Asia/APHO care s-a desfasurat, in perioada 3-11 mai, la Hangzhou, anunta Agerpres.

"Medaliati in 2014 cu argint, Dan Stefan Eniceicu elev in clasa a XI-a, Tudor Costel Cretu elev in clasa a XI-a si Cristian Alexandru Frunza elev in clasa a XII-a au cucerit acum medaliile de aur. Medaliile de argint au fost obtinute de Ileana Rugina (clasa a XII-a) - mentiune la editia precedenta - si Andrei Raduc (clasa a XII-a), iar cele de bronz de Gabriel Gaitan (clasa a XII-a) si Malin Stanescu (clasa a XI-a). Ovidiu Mihai Popa (clasa a XI-a) a fost distins cu mentiune. Toti cei opt elevi laureati studiaza la Liceul International de Informatica din Bucuresti", informeaza un comunicat al Ministerului Educatiei.

Potrivit sursei citate, pregatirea olimpicilor a fost asigurata de profesoarele Rodica Ionescu si Delia Davidescu, precum si de cadrele didactice care au luat parte la stagiul de pregatire si selectie a lotului de fizica, provenite atat din unitati de invatamant preuniversitar, cat si din facultatile de fizica din Bucuresti, Iasi, Craiova si Cluj-Napoca.

Competitia este destinata exclusiv statelor de pe continentul asiatic, Romania fiind singurul stat din afara acestui spatiu invitat sa participe in semn de recunoastere si apreciere a rezultatelor deosebite obtinute in fiecare an la Olimpiada Internationala de Fizica.

"Delegatia Romaniei a fost condusa de Delia Davidescu de la Liceul International de Informatica din Bucuresti si Sebastian Popescu, conferentiat universitar doctor si decan al Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii Al.I. Cuza' din Iasi", a precizat Ministerul Educatiei.