Premierul Victor Ponta a facut un apel la conducatorii auto sa nu plece la drum daca nu au urgente pentru a ingreuna situatia autoritatilor, afirmand ca "mai avem cel putin 24 de ore dificile".

"Fac un apel inca o data la populatie ca numai si numai in situatii cu totul si cu totul exceptionale sa mearga cu masinile, pana maine seara, pe drumurile afectate (de ninsori si viscol - n.r.). Altfel, mi se pare un semn de inconstienta, daca nu exista ceva urgent, in conditiile in care este foarte clar ca avem 48 de ore de conditii meteorologice extrem de dificile, sa vedem oameni care depasesc barierele pe care scrie foarte clar 'drumul este inchis', sa vedem oameni care merg si pornesc la aceasta ora cu familii, cu copii, fara avea lucruri absolut urgente. Politia are din partea mea toata autoritatea de a opri chiar si aceste situatii. Evident, toate camioanele, TIR-urile, sunt pe dreapta, nu circula niciunul pentru ca principalele blocaje si pe autostrada A1 si in celelalte zone au aparut din partea camioanelor", a spus prim-ministrul sambata seara la ultimul comandament de iarna de la ministerul de interne.

El a mai spus ca incepand de duminica dimineata, comandamentul va fi condus de vicepremierul Liviu Dragnea.

"Este foarte bine ca s-a cerut sprijinul ministerului Apararii Nationale pentru a se interveni unde este nevoie (...) pe autostrazi unde sunt probleme cu totul speciale", a mai spus Ponta.

El a cerut tuturor autoritatilor responsabile sa dea dovada de organizare si a afirmat ca "vom reusi sa gestionam o situatie deosabita".