Analistul politic Bogdan Chirieac sustine ca l-a dat in judecata pe brokerul Cristian Sima, cerandu-i 1,5 milioane de dolari daune morale, plus daune materiale, pentru acuzatiile la adresa sa si ameninta cu o noua actiune in instanta pentru afirmatiile potrivit carora ar fi primit bani de la compania Ericsson.

Brokerul Cristian Sima a sustinut intr-un interviu televizat ca are dovezi despre un transfer bancar de la concernul suedez Ericsson catre analistul politic Bogdan Chirieac, care, ulterior, vira banii mai departe catre anumiti oameni politici. Ulterior, Ericsson a castigat licitatia pentru implementarea apelului de urgenta 112. Sima il incrimina pe Bogdan Chirieac ca ar fi intermediat virarea unor sume de bani "catre politicieni din toate partidele", sugerand ca acesti bani reprezentau mita.

"Jurnalistul Bogdan Chirieac, reprezentat de Chiuariu si Asociatii (CAAL), raspunde recentelor acuzatii nefondate ale lui Cristian Sima printr-o actiune in raspundere civila delictuala. Jurnalistul cere de la acesta daune morale in valoare de 1.500.000 USD, plus daune materiale. De asemenea, fata de jurnalistul Liviu Avram care a publicat un articol continand acuzatii nefondate la adresa dlui Chirieac urmeaza a fi introdusa o actiune in raspundere civila delictuala prin care se vor cere daune morale de 640.000 USD, la care se adauga si daune materiale", se arata intr-un comunicat al casei de avocatura citat de Mediafax.

Avocatii au anuntat si ca au depus luni dimineata, in numele lui Bogdan Chirieac, o plangere penala pentru infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale (prevazuta si pedepsita de art. 288 Cod penal) privind inscrisurile bancare false publicate in presa despre care s-a sustinut ca demonstreaza transferurile din "asa-zisul cont" al lui Chirieac din Elvetia. De asemenea, comunicatul citeaza o afirmatie a lui Chirieac potrivit careia va initia o noua actiune in instanta impotriva lui Sima, care l-a acuzat ca a primit bani de la compania Ericsson pentru a intermedia in cazul infiintarii sistemului de urgenta 112. "Documentele sunt falsuri. Pentru faptul ca spune ca am primit bani de la Ericsson si ca am aranjat chestiuni legate de sistemul de urgenta 112 ii fac o noua actiune in instanta", a spus Bogdan Chirieac, potrivit comunicatului, anuntand ca deja avocatii se ocupa de acest lucru.

Avocatii mai sustin ca daunele materiale se impun dupa ce Chirieac ar fi pierdut un contract important ca urmare a dezvaluirilor lui Sima: "Totodata, vom cere si daune materiale pentru ca in urma asa-ziselor dezvaluiri facute de Sima, clientul societatii noastre de avocatura a pierdut un contract important in domeniul privat. In plus, depunem plangere penala la Parchet pentru toate inscrisurile false care au fost facute publice", a declarat Georgiana Teodorescu, avocat asociat la societatea de avocatura .

Cristian Sima, fostul director al Bursei din Sibiu, a sustinut, in 12 octombrie, intr-o emisiune TV, unde a intrat in direct, ca se afla in Reykjavik (Islanda) si ca a plecat de frica din tara, intrucat i s-ar fi cerut sa isi cedeze toate activele pe care le are dupa ce a pierdut banii clientilor sai.

  • Precizare:

Cristian Sima a fost asociat minoritar la firma MediaBit Software SRL in perioada iulie 2006 - septembrie 2012, firma ce opereaza si platforma online HotNews.ro. Initial Cristian Sima a avut o participare de 10% din partile sociale, participare diminuata in anul 2010 la 9% in urma unei majorari de capital. Cristian Sima a fost investitor financiar in firma, fara niciun rol in activitatea de zi cu zi a platformei HotNews.ro. In prezent, Cristian Sima nu mai este asociat in firma, prin vanzarea partilor sale sociale catre Razvan Corneteanu in septembrie a.c.