Mai multe ONG-uri care militeaza pentru statul de drept dar si partide din opozitie au criticat aspru adoptarea de catre Parlamentul roman a unui nou sistem de vot, radical diferit de cel aflat in vigoare pana in prezent, cu mai putin de sase luni inaintea alegerilor legislative, scrie AFP.

Noul sistem de vot, votat de 180 de membri ai Camerei Deputatilor (30 au votat contra si 26 s-au abtinut), prevede introducerea votului uninominal majoritar intr-un singur tur, la fel ca in Marea Britanie, si elimina doza existenta de proportionalitate.

Deja aprobata de Senat, legea votului uninominal majoritar a fost propusa si sustinuta de noua coalitie aflata la putere, Uniunea Social-Liberala.

"Odata instalata la putere, USL a uitat de preocuparile sale (revizuirea legilor electorale, de exemplu) si a initiat o schimbare radicala care nu se bazeaza pe nicio traditie electorala in Romania (...), care ar putea permite USL-ului sa obtina o super-majoritate in parlament", potrivit unui comunicat al unui grup de ONG-uri care militeaza pentru statul de drept (Freedom House Romania, Centrul pentru Jurnalism Independent etc.).

"Ni se pare incorect si nedemocratic ca cei care nu voteaza pentru castigator in circumscriptiile lor sa nu fie reprezentanti in parlament", a declarat pentru AFP presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Parvulescu.

Opozitia democrat-liberala a anuntat ca va ataca noua lege la Curtea Constitutionala.

In 2008, Parlamentul a modificat legea electorala prin introducerea sistemului de vot uninominal mixt, care prevedea ca o parte din mandatele parlamentare sa fie repartizate proportional.