Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a organizat, sambata, un comandament de iarna, pentru a stabili planul de pus in aplicare in eventualitatea unor inundatii generate de o topire brusca a zapezii. Oprescu a afirmat ca, potrivit calculelor elaborate de specialisti, topirea zapezii din Bucuresti ar duce la un volum estimat de apa de aproximativ 54 milioane de metri cubi, potrivit Agerpres.

El a explicat ca, in Bucuresti, exista pericolul sa se inunde marile intersectii si sa intre apa in casele oamenilor in zonele fara canalizare: "Nu o sa pot niciodata sa car atata zapada din Bucuresti, dar asta nu inseamna ca nu ne pregatim", a declarat Sorin Oprescu.

Acesta i-a rugat pe operatorii de deszapezire sa elibereze de zapada cu prioritate zonele fara canalizare din capitala, cu atat mai mult cu cat de la inceputul saptamanii viitoare temperaturile vor incepe sa creasca: "A mai ramas un procent de 5%, zone de risc. Practic este vorba de strazile fara canalizare. In total, sunt 28 de strazi cu lungime de aproape un kilometru, care sunt strazi chiar de pamant. Nu au canal, nu au apa, nu au iluminat public. Sunt strazi in pericol de a fi inundate, daca se topeste zapada", a explicat Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a mai spus ca zapada va fi depozitata in lacurile din parcuri, cu aprobare de la Ministerul Mediului. De asemenea, a mai fost incheiat un protocol pentru un teren privat de rezerva pentru depozitarea zapezii: "Nu vreau sa producem isterie, dar, pentru ca de luni incepe o usoara crestere a temperaturilor, vreau ca toata lumea sa fie pregatita. Avem un plan de actiune cu cei de la Apa Nova si vreau sa va rog ca urgenta dumneavoastra sa o reprezinte strazile fara canalizare. In primul rand, de aici vreau sa fie adunata si transportata zapada", le-a transmis Oprescu responsabililor de la Apa Nova si de la Primaria Capitalei.