Jandarmii francezi din localitatea Nozeroy au retinut marti 13 romani, majoritatea barbati, suspectati de trafic de ciuperci, relateaza Le Progres, in editia electronica de miercuri, scrie Mediafax.

Barbatii inchiriasera de doua saptamani o locuinta la Faviere, un sat situat la cativa kilometri de Nozeroy. In acest sat cu numai 28 de locuitori, prezenta subita a celor 13 romani nu a putut trece neobservata. Jandarmii au descoperit aproximativ zece ladite cu sute de kilograme de ciuperci comestibile.

In Franta, cantitatea de ciuperci culese in padure nu poate depasi cinci kilograme de persoana pe zi, iar acestea trebuie sa fie destinate exclusiv consumului personal.