Secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, va efectua luni o vizita oficiala in Romania, cu ocazia sesiunii anuale a Adunarii Parlamentare a NATO, ce se desfasoara la Bucuresti, in perioada 7 - 10 octombrie, informeaza Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis presei de Administratia Prezidentiala, secretarul general al NATO se va intalni cu presedintele Traian Basescu si va avea intrevederi cu presedintele Senatului, Mircea Geoana, cu presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, si cu ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea.

Totodata, Anders Fogh Rasmussen va sustine o alocutiune in cadrul sesiunii plenare a Adunarii Parlamentare a NATO.

Comunicatul de presa precizeaza ca, in discutiile cu presedintele Romaniei vor fi abordate teme precum agenda Summitului NATO din 2012, misiunile NATO din teatrele de operatii, parteneriatele NATO sau continuarea procesului de extindere a Aliantei Nord-Atlantice.