VIDEO Directorul de politici si strategii al European Network for Smoking and Tobacco Prevention, Cornel Radu Loghin, si medicul Ioana Munteanu au discutat online despre ultimul raport Tobacco Control Scale

de Magda Barascu     HotNews.ro
Marţi, 22 martie 2011, 12:41 DoctorH - DoctorH Actualitate

Cornel Radu Loghin si Ioana Munteanu
Foto: HotNews.ro
 documente
(22 Mar 2011) PDF, 73KB
350.000 de romani sunt diagnosticati anual cu boli cardiovasculare, una din principalele cauze ale aparitiei bolilor fiind fumatul. In Romania, existau la inceputul anului 2009, 5 milioane de fumatori. Cum arata ultimele statistici in ceea ce priveste numarul de fumatori din tara noastra?  Ce trebuie facut si ce politici se impun? Directorul de politici si strategii al European Network for Smoking and Tobacco Prevention, Cornel Radu Loghin, discuta online de la Haga despre ultimul raport Tobacco Control Scale 2010. In studioul HotNews.ro se afla medicul primar pneumolog de la Institutul de pneumologie "Marius Nasta" din Bucuresti, Ioana Munteanu.
 

HotNews.ro a transmis live conferinta de presa de la Haga la care s-a lansat raportul.



Un studiu recent, realizat pe 4.900 de adolescenti din Bucuresti si din judetul Ilfov, a scos la iveala faptul ca 7% dintre tineri au fost depistati cu hipertensiune arteriala. Organizatia Mondiala a Sanatatii arata ca 600.000 de oameni mor anual, din care o treime sunt copii, cel mai adesea expusi fumului de tigara acasa.

La nivelul mondial, 379.000 de decese sunt cauzate de bolile de inima favorizate de fumatul pasiv, 165.000 de infectii respiratorii, tot pe fondul expunerii la fumul de tigara, 36.900 de pe urma astmului si expunerii la fum de tigara, si 21.400 din cauza cancerului pulmonar si fumatului indirect.

Cele mai multe persoane sunt expuse fumatului pasiv in Europa si Asia, iar cele mai putine in America de Nord si de Sud, estul Mediteranei si Africa.


Citeste mai multe despre   



















2958 vizualizari

  • stop fumat (Marţi, 22 martie 2011, 13:02)

    violeta [anonim]

    sunt fumatoare, vreau sa renunt. sunt din iasi si doresc sa stiu daca in orasul meu exista un program pentru cei ce vor sa se inscrie. daca este program finantat de stat si cum pot beneficia de el?
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:09)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui violeta

      Exista un serviciu de combatere a tabagismului, cabinet anti-fumat in cadrul spitalului de Pneumologie Iasi.
      Va puteti adresa pt informatii suplimentare medicului si asistentei de acolo.
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:16)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui violeta

      Buna ziua! Programul national “Stop fumat” se deruleaza la nivel national iar in orasul dumneavoastra exista 3 cabinete medicale ce ofera consiliere celor ce doresc sa lase acest viciu. Va puteti adresa la Spitalul de Pneumologie, Dr. Elena Barnea tel 0232 230408 int 107, la Spitalul de Urgenta, Dr. Ovidiu Petris sau la Spitalul de Recuperare, Dr. Paraschiva Postolache.
      Pentru cititorii din alte orase mentionez ca detalii despre acest program cat si adresele cabinetelor de consiliere pot fi aflate apeland linia verde 08008 STOP FUMAT (7867 38628)
      Este de asemenea importand de stiut ca o parte din costul medicamentelor este subventionat.
  • Sint tigarile electronice o alternativa? (Marţi, 22 martie 2011, 13:35)

    DL [anonim]

    De vreo luna am trecut la tigari electronice abandonind complet fumatul clasic.
    Cunoasteti aceste produse? si daca da
    Care e efectul lor asupra sanatatii? Sint o alternativa viabila?
    Multumesc,
    DL.
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:11)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui DL

      Dependenta nicotinica are doua componente: cea chimica data de nicotina, si cea comportamentala data de gestica.
      Tigarile electronice sunt considerate in prezent ca sigure pentru sanatate in renuntarea la fumat, dar ele pastreaza dependenta comportamentala si favorizeaza reluarea rapida a fumatului clasic, cum definiti dvs.
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:17)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui DL

      NU. Tigarile electronice nu sunt o alternative ci reprezinta doar o alta modalitate, mai “moderna” de a otravi organismul fumatorului. Organizatia Mondiala a Sanatatii NU recomanda folosirea acestora. Puteti citi detalii si argumente aici:
      http://www.who.int/mediacentre/news/releases/2008/pr34/en/
  • Ce stiti de implicarea Romaniei in acest domeniu (Marţi, 22 martie 2011, 13:57)

    victor ionescu [anonim]

    Domnule Loghin, parca anul trecut participati in camera deputatilor propunand o modificare legislativa. Ce se mai aude ?
    Care e contributia ONG-urilor din Romania in acest proces de schimbare. Exista implicare si preocupare la nivel european pentru aceasta tema ? ///(editat de HotNews.ro)
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:12)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui victor ionescu

      Da, asa este iar detalii despre discutiile de la Parlament sunt prezentate aici:

      http://www.cdep.ro/comisii/sanatate/pdf/2010/pv030204.pdf

      http://www.ensp.org/node/64

      In prezent este depusa la Senat propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun inregistrata la Camera Deputatilor sub numarul BP25/08 februarie 2011.

      http://www.cdep.ro/proiecte/bp/2011/000/20/5/pl25.pdf

      De peste 15 ani ONG-urile din Romania sunt active in acest domeniu avand o contributie semnificativa la adoptarea si imbunatatirea Legii 349/2002, la procesul de ratificare si implementare a Conventiei Cadru pentru Controlul Tutunului (Legea 335/2005), la declararea Zilei Nationale fara Tutun (cea de a treia zi de joi din luna noiembrie a fiecarui an).

      Aceste actiuni sunt integrate si coordonate cu actiunile la nivel European (prin Reteaua Europeana pentru Prevenirea Fumatului www.ensp.org) si mondial (Framework Convention Alliance www.fctc.org).
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:20)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui victor ionescu

      Da, asa este iar detalii despre discutiile de la Parlament sunt prezentate aici:

      http://www.cdep.ro/comisii/sanatate/pdf/2010/pv030204.pdf

      http://www.ensp.org/node/64

      In prezent este depusa la Senat propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun inregistrata la Camera Deputatilor sub numarul BP25/08 februarie 2011.

      http://www.cdep.ro/proiecte/bp/2011/000/20/5/pl25.pdf

      De peste 15 ani ONG-urile din Romania sunt active in acest domeniu avand o contributie semnificativa la adoptarea si imbunatatirea Legii 349/2002, la procesul de ratificare si implementare a Conventiei Cadru pentru Controlul Tutunului (Legea 332/2005), http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/conventia_controlul_tutunului.php
      la declararea Zilei Nationale fara Tutun (cea de a treia zi de joi din luna noiembrie a fiecarui an).
      Aceste actiuni sunt integrate si coordonate cu actiunile la nivel European (prin Reteaua Europeana pentru Prevenirea Fumatului www.ensp.org) si mondial (Framework Convention Alliance www.fctc.org).
  • Tigarile electronice (Marţi, 22 martie 2011, 14:59)

    Oana [anonim]

    De 2 saptamani am trecut pe tigarea electronica. Specific faptul ca am fumat timp de 19 ani si am incercat toate metodele posibile de a renunta. Inainte fumam 2 pachete de tigari tari pe zi. Faptul ca sunt foarte multe avantaje ale tigarii electonice observ zi de zi dar as vrea sa stiu si parerea unor specialisti. De ce nu este mediatizata ca alternativa, avand in vedere ca, dupa parerea mea, este mult mai putin nociva, atat pentru fumatori cat si pentru cei din jur?

    Va multumesc
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:12)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui Oana

      Asa cum am raspuns mai sus tigarile electronice nu sunt o alternativa viabila pentru fumator. Pentru cei din jurul fumatorilor, da.
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:13)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui Oana

      Am raspuns mai sus.
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:20)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui Oana

      Asa cum am raspuns mai sus tigarile electronice nu sunt o alternativa viabila pentru fumator. Pentru cei din jurul fumatorilor, da.
  • alternative (Marţi, 22 martie 2011, 15:22)

    xy [anonim]

    cum este mai bine pentru sanatate, daca te lasi brusc sau treptat de fumat (includ aici si riscul clasic de ingrasare acuzat de multi)?
    care e rata de succes a lasarii de fumat in fiecare dintre cele doua situatii?
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:13)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui xy

      Parerea mea este ca pentru sanatate conteaza sa te lasi de fumat cat mai repede cu putinta sau si mai bine, sa nu deprinzi niciodata acest viciu.

      Restul sunt discutii in jurul acestei teme, nu exista o solutie universal valabila, totul depinde de fiecare persoana in parte, de vointa, de suportul celor apropiati, de asistenta medicala de specialitate oferita.

      La fel si inceea ce priveste ingrasarea, depinde de la individ la individ si de mute ori este un fals mit adresat in general fumatoarelor pentru a nu se lasa de acest obicei in urma carora altii fac profituri uriase.
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:16)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui xy

      Atunci cand vrei sa te lasi de fumat, este bine sa stabilesti o data precisa de acord cu medicul sau consilierul anti-fumat cu care poti sa inceci. Unele terapii (pt ca consideram dependenta nicotinica o boala si o tratam) presupun administrarea medicatiei in paralel cu fumatul, pana la data x cand se opreste definitiv si se continua doar terapia.
      Este adevarat ca dupa ce renuntati la fumat puteti lua in greutate 1-2 kg dar numai daca inlocuiti fumatul cu dulciuri sau alte snaks-uri, dar crescand activitatea fizica zilnica (mers pe jos mai mult) putem combate aceasta crestere in greutate.
      Depinde de vointa pacientului si de gradul lui de dependenta nicotinica.
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:21)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui xy

      Parerea mea este ca pentru sanatate conteaza sa te lasi de fumat cat mai repede cu putinta sau si mai bine, sa nu deprinzi niciodata acest viciu.
      Restul sunt discutii in jurul acestei teme, nu exista o solutie universal valabila, totul depinde de fiecare persoana in parte, de vointa, de suportul celor apropiati, de asistenta medicala de specialitate oferita.
      La fel si inceea ce priveste ingrasarea, depinde de la individ la individ si de mute ori este un fals mit adresat in general fumatoarelor pentru a nu se lasa de acest obicei in urma carora altii fac profituri uriase.
  • intrebare (Marţi, 22 martie 2011, 16:00)

    red [anonim]

    Stiu cat sunt de nocive tigarile, dar spuneti-mi va rog care este numarul de tigari fumate zilnic in asa fel incat sa nu dauneze foarte tare. Am auzit diverse variante, cu 5 tigari pe zi de exemplu. Ce parere aveti?
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:17)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui red

      Nu exista un numar minim de tigari fumate pe zi. Tigara este daunatoare de la primul fum prin continutul bogat de substante toxice pe care le contine fumul inhalat.
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:18)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui red

      Zvonuri! Fumatul este daunator de la prima, poate singura tigara si pana la ultima cu consecinte negative pentru sanatate pe termen lung.
  • parere (Marţi, 22 martie 2011, 18:34)

    firstfb [utilizator]

    Ce parere aveti despre cartea lui Allen Carr ?
    http://www.humanitas.ro/humanitas/in-sfarsit-nefumator-0

    Dupa ce am citit-o , am cu totul o alta parere despre metoda vointei, inlocuitorii de nicotina, tigara electronica si toate celelalte metode "grele".
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:18)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui firstfb

      Este o carte care a ajutat foarte multi fumatori din intreaga lume sa se lase de fumat. Asa cum am spus si mai sus nu exista o metoda unica de lasat de fumat iar acasta carte este una dintre metode alaturi de celelalte “grele” pe care le mentionati.
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:19)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui firstfb

      Asa cum bine ati sesizat, renuntarea la fumat se bazeaza in primul rand pe vointa fumatorului, si cartea este o importanta metoda de auto- sugestie.
      Datele din literatura arata ca 15-20% din participantii din centrele Allen Carr din Anglia au reusit sa renunte la fumat cu aceasta metoda.
  • Efectul benefic ignorat al nicotinei (Marţi, 22 martie 2011, 19:04)

    fLoreign [utilizator]

    As dori sa ne spuneti ce produse contin nicotina (un stimulent la fel de banal precum cofeina din cafea ori ceai ori teobromina din ciocolata) intr-un mod usor si relativ sanatos de administrat, in doze suficiente si eficiente.
    Spun asta pentru cei care depun efort intelectual sustinut, iar intzarcarea de nicotina ii poate costa slujba ori cariera.

    Mai mentionez ca in mod sistematic efectele cognitive benefice ale nicotinei sunt eludate in discursul public care se concentreaza pe evitarea cancerului pulmonar, astfel aruncandu-se copilul impreuna cu apa din copaie.
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:19)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui fLoreign

      As spune ca se arunca apa murdara ca sa ramana copilul sanatos. La urma urmei nicotina provoaca dependenta ca si celelalte substante pe care le mentionati iar un intelectual poate intelege acest lucru si isi poate pastra slujba si cariera fara a apela la stimulente de acest gen. Din lipsa de nicotina nu a murit nimeni pe cand de cancer pulmonar mor zilnic mii de oameni. La asta se refera discursul public.
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:24)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui fLoreign

      Nicotina este un drog care va da dependenta, este adevarat ca are efecte stimulate la nivelul creierului. Receptorii stimulati aici, devin la un anumit moment saturati de nicotina si fumati din ce in ce mai mult pentru a obtine acelasi efect, si in aceste conditii, introduceti in organism, de fapt, din ce in ce mai multe substante toxice prin fumul inhalat.
      Aceste substante sunt de fapt cauzatoare de probleme de sanatate, cancer pulmonar, bronsite si alte tipuri de cancere in care fumatul este activ implicat.
  • De ce fac rau tigarile (Marţi, 22 martie 2011, 19:49)

    Dragos [anonim]

    Se spune ca tigarile sunt un drog datorita faptului ca au ingrediente care stimuleaza consumul. Exista o clasificare a gradului de nocivitate pe tipuri de tigari?
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:20)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui Dragos

      Toate tigarile sunt nocive iar clasificarile (light, slim, etc) sunt facute/inventate de producatori pentru a atrage diferite segmente ale populatiei tintind in primul rand femeile si tinerii.

      Puteti citi un articol interesant pe aceasta tema aici :

      http://www.tineriliberi.md/index.php?mod=page&id=18
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:25)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui Dragos

      Am raspuns anterior.
  • Intrebare (Miercuri, 23 martie 2011, 8:39)

    amalia [anonim]

    As dori sa stiu cand se va da si la noi o lege care sa interzica fumatul in localurile publice. In momentul de fata nu exita decat un afis (daca exista si ala) pe care scrie "nefumatori", insa peste tot sunt oameni care fumeaza si ignora acest mesaj, si nici macar nu este un spatiu izolat unde sa nu intre fumul din zona de fumatori. Cat despre lasatul de tigari....am fumat 10 ani de zile si ajungeam si la 2 pachete pe zi insa la un moment dat m-am lasat , si se poate daca ai vointa si-ti doresti acest lucru.
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:21)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui amalia

      In primul rand felicitari ca ati reusit sa va lasati de fumat ! Cu siguranta ca nu a fost simplu.

      Legea 349 din 2002 are prevederi clare cu privire la interzicerea fumatului in locurile publice cu anumite exceptii si derogari. Pornind de la aceste exceptii datorate in principal lobbyului intens al industriei tutunului si de la principiul ca « merge si asa » combinat cu lipsa unor actiuni eficiente ale organelor de control s-a ajuns la situatia prezenta din Romania. Speram ca aceasta situatie nu va mai continua mult timp si ca politicienii vor intelege ca doar o lege care sa prevada 100 % locuri publice fara fumat este o lege eficienta in interesul sanatatii cetatenilor. Acest lucru a fost demonstrat foarte clar la nivel European, Spania si Belgia fiind ultimele exemple relevante.
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:27)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui amalia

      Exista legea 349/2002 privind prevenirea si combaterea efectelor fumatului, a fost modificata in 2007 si se refera la interzicerea fumatului in spatiile publice inchise.
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:27)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui amalia

      In primul rand felicitari ca ati reusit sa va lasati de fumat ! Cu siguranta ca nu a fost simplu.

      Legea 349 din 2002 are prevederi clare cu privire la interzicerea fumatului in locurile publice cu anumite exceptii si derogari. Pornind de la aceste exceptii datorate in principal lobbyului intens al industriei tutunului si de la principiul ca « merge si asa » combinat cu lipsa unor actiuni eficiente ale organelor de control s-a ajuns la situatia prezenta din Romania. Speram ca aceasta situatie nu va mai continua mult timp si ca politicienii vor intelege ca doar o lege care sa prevada 100 % locuri publice fara fumat este o lege eficienta in interesul sanatatii cetatenilor. Acest lucru a fost demonstrat foarte clar la nivel European, Spania si Belgia fiind ultimele exemple relevante.
  • legea anti-fumat in locurile publice (Miercuri, 23 martie 2011, 10:12)

    Ioana [anonim]

    Buna ziua,
    Am vazut ca deputatul Manuela Mitrea a depus o initiativa legislativa impotriva fumatului in locurile publice. Cum vi se pare aceasta propunere? Cum puteti dvs sa contribuiti la succesul legii?
    Multumesc!
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:21)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui Ioana

      Am mentionat aceasta initiative intr-un raspuns anterior in contextul actiunilor intreprinse de ONG-urile din Romania cu suportul ENSP. Este o propunere care daca va fi aprobata poate rezolva o parte a problemei insa mai sunt multi pasi de facut pana la implementarea spatiilor publice 100% fara fumat in Romania .
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:34)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui Ioana

      Am mentionat aceasta initiative intr-un raspuns anterior in contextul actiunilor intreprinse de ONG-urile din Romania cu suportul ENSP. Este o propunere care daca va fi aprobata poate rezolva o parte a problemei insa mai sunt multi pasi de facut pana la implementarea spatiilor publice 100% fara fumat in Romania .
  • fumat in scara blocului (Miercuri, 23 martie 2011, 11:55)

    nb [anonim]

    Ce putem face cu cei care fumeaza in scara blocului? Exista vreo modalitate legala de ai sanctiona? ( Mentionez ca am discutat cu persoanele in cauza si nu am rezolvat nimic )
    • r (Miercuri, 23 martie 2011, 15:21)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui nb

      Este de laudat ca ati luat o atitudine asupra acestei probleme. Din pacate inca multa lume in astfel de situatii ar accepta tacit si ar inhala fumul altora distrugandu-si constient sau nu propria sanatate.

      Ce se poate face ? Un regulament al asociatiei de proprietari /locatari care sa interzica, pe baza legii 349 / 2002 fumatul in spatiile publice / comune din bloc. Fiind un regulament acceptat de majoritatea locatarilor, minoritatea va trebui sa il respecte, in cazul nerespectarii putand fi sesizate autoritatile competente (Autoritatea de Sanatate Publica, Politia).
  • Parlamentarii romani sau cei UE au facut ceva (Miercuri, 23 martie 2011, 12:14)

    Emanuel [anonim]

    Ce stiti despre ce fac parlamentarii UE sau reprezentantii RO la institutiile europene ca fac impotriva fumatului si mai ales a fumatului in locurile pulice.
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:31)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui Emanuel

      In primul rand trebuie mentionata Rezoluţia Parlamentului European din 26 noiembrie 2009 privind mediile fără fum de tutun al carei text in limba romana este disponibil aici:

      http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P7-TA-2009-0100&format=XML&language=RO

      si este de laudat faptul ca in timpul dezbaterilor pentru acesta rezolutie doamna deputat Daciana Sarbu a avut urmatoarea interventie în numele grupului S&D. – « Cetăţenii şi mediul din Uniunea Europeană trebuie să beneficieze de protecţia oferită de interzicerea fumatului în spaţiile publice. Nu avem voie să ignorăm faptul că, în acest moment, fumatul rămâne una dintre cauzele cele mai importante ale îmbolnăvirilor şi deceselor. Luptăm cu toate forţele împotriva unor epidemii periculoase şi inventăm vaccinuri complicate şi costisitoare pentru a ne proteja de noi virusuri, dar efortul de a ne proteja copiii, familiile şi natura înconjurătoare de nocivitatea fumatului ne este mult mai la îndemână. »

      http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=CRE&reference=20091125&secondRef=ITEM-015&language=RO&ring=B7-2009-0164

      Si la nivelul Comitetului Economic si Social European Romania a avut o contributie deosebita prin intermediul domnului Eugen Lucan prin AVIZUL SOC / 353 Comitetului Economic şi Social European
      privind propunerea de recomandare a Consiliului privind mediile fără fum de tutun
      COM(2009) 328 final – 2009/0088 (CNS) :

      http://www.eesc.europa.eu/sections/soc/public_health.htm
  • Doamnei Dr. Munteanu (Miercuri, 23 martie 2011, 13:11)

    MirceaA [utilizator]

    Stimata Doamna Doctor,
    Stiu ca toate tigarile sunt rele, dar este adevarat ca cele "slabe", cu continut mic de nicotina, CO si gudroane sunt mai putin toxice decat cele "tari", sau contin alti aditivi care le fac si mai toxice?
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:31)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui MirceaA

      Ideea de tigari slabe mai putin toxice a fost promovata de marile companii producatoare de tutun pentru a nu-si pierde consumatorii.
      In realitate, un dependent mare de tutun consuma aceeasi cantitate de gudroane si nicotina deoarece pentru a obtine aceleasi efecte stimulante fumeaza in medie 3 astfel de tigari pentru una "tare".
      Aceste tigari usoare modifica si modul de inhalare a fumului care este mult mai profund, se inhaleaza mai multe substante toxice si apar alte tipuri de cancere pulmonare cu prognostic mult mai sever.
  • cat mai multi impotriva fumatului (Miercuri, 23 martie 2011, 14:05)

    carmen popa [anonim]

    Buna ziua, ati avut pana acum vre.o intalnire cu deputatul care a initiat legea antifumat? (ma refer la Manuela Mitrea) aveti de gand sa va uniti fortele? ma gandesc ca un proiect in care se implica mai multe forte, ar avea sanse mai mari de izbanda. ce spuneti?multumesc
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:30)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui carmen popa

      Dupa intalnirea de la Parlament din martie 2010 am contactat-o, prin Email, pe doamna deputat. Sper ca propunerea dansei va fi sustinuta de cati mai multi politicieni.
  • Ce anume oo face pe tineri sa inceapa sa fumeze? (Miercuri, 23 martie 2011, 14:43)

    OS [anonim]

    Ce strategie aveti pentru a combate publicitatea companiilor de tigari si spalarea pe creier a populatiei datorita mesajelor subliminale si miturilor sociale pe care s-a construit industria tutunului, acestea fiind de fapt principala cauza a fumatului si nu nicotina?
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:15)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui OS

      Dupa cum probabil ati observat in ultimii ani publicitatea la produsele de tutun a fost limitata motivele fiind exact cele enuntate de dumneavoastra. Acest proces va continua si speram ca prin masurile eficiente de implementare a Conventiei Cadru pentru Controlul Tutunului vor disparea si formele de publicitate indirecta sau transfrontaliera.

      In aceasta vara Comisia Europeana va lansa o noua campanie media adresata tinerilor, campanie ce va continua intr-o alta forma traditionala campanie HELP :

      http://ro-ro.help-eu.com/pages/index-22.html
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:33)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui OS

      Exemplul parintelui: daca parintele este nefumator sunt putine sanse ca copilul sa devina fumator, si mai ales daca mama este nefumatoare.
  • Legat de interzicerea fumatului la birou (Miercuri, 23 martie 2011, 15:26)

    Loredana [anonim]

    Buna ziua!

    Nu sunt fumatoare, iar urmatarea intrebare nu ma afecteaza in mod direct, desi cred ca, indirect, ne afecteaza pe multi. Exista niste studii cu privire la randamentul fumatorilor la locul de munca, inainte si dupa ce a fost interzis fumatul in spatiile de lucru?

    Personal, cunosc doua categorii de fumatori: cei care se abtin sa fumeze in timpul programului - evident, sunt persoane stresate si irascibile si cei care iau foarte multe pauze "de-o tigara" - caz in care timpul efectiv de lucru se reduce considerabil.

    Exista niste masuri/ sugestii/ etc care sa rezolve aceste probleme?

    Va multumesc,

    Loredana
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:36)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui Loredana

      Ca sugestie: angajatul fumator, ar fi bine sa se adreseze unui serviciu de combatere a fumatului sa incerce sa renunte la fumat pentru ca politica marilor corporatii este sa pastreze un mediu liber de fumat si sa angajeze mai frecvent nefumatori.
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:41)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui Loredana

      Problema fumatului la locurile de munca este foarte compexa afectand sanatatea fumatorilor, a nefumatorilor obligati sa lucreze in astfel de medii toxice si desigur productivitatea. Exista multe studii pe aceasta tema care pot fi gasite cu o simpla cautare pe Internet.

      In prezent Comisia Europeana studiaza posibilitatea interzicerii totale a fumatului la locurile de munca iar acest proces, in derulare, este descris aici:

      http://ec.europa.eu/governance/impact/planned_ia/docs/2009_empl_019_tobacco_smoke_en.pdf
  • ET (Miercuri, 23 martie 2011, 15:40)

    mirceamircea [utilizator]

    La intrebarea utilizatorului "DL" de la 13:35 ati postat un link catre un articol din 2008...Ne puteti prezenta niste studii de actualitate?

    Merci,
    • raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:45)

      Ioana Munteanu. [hotnews.ro] i-a raspuns lui mirceamircea

      http://www.who.int/mediacentre/news/releases/2010/fctc_20101120/en/
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:46)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui mirceamircea

      Este vorba despre pozitia oficiala o Organizatiei Mondiale a Sanatatii, document ce este valabil si astazi.
  • Contrabanda cu tigari (Miercuri, 23 martie 2011, 15:44)

    Dragos [anonim]

    Se discuta foarte multe zilele acestea de lupta statului impotriva contrabandei cu tigari. Insa, in ciuda actiunilor intreprinse nu am auzit nimic din partea producatorilor de tigari care sa-si afirme bucuria ca statul roman ii ajuta sa scape de concurenta ilegala.

    1. Cum comentati acest lucru?
    2. Marcile de tigari aduse prin contrabanda sunt preponderent marcile bine cunoscute din piata sau sunt marci cu nume ciudate?
    • Raspuns (Miercuri, 23 martie 2011, 15:54)

      Cornel Radu Loghin [hotnews.ro] i-a raspuns lui Dragos

      Cred ca cei mai indreptatiti sa raspunda la aceasta intrebare ar fi reprezentantii companiilor de tutun. Din punctul meu de vedere acasta este o problema a autoritatilor, problema pe care ar trebui sa o rezolve singure fara ajutoare din partea producatorilor. E ca si cum poilitistul de pe strada ar cere ajutor producatorului masinii pentru ca soferul a trecut pe culoarea rosie.

      Puteti citi niste materiale interesante pe aceasta tema aici:

      http://www.publicintegrity.org/investigations/tobacco/articles/

      Veti gasi si articole ce fac referire la zona noastra geografica.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi