Departamentul britanic pentru Comunitati locale are informatii despre potentialul migratiei din Romania si Bulgaria, dar ar putea refuza sa le dezvaluie, informeaza BBC News, citat Mediafax.

Ministerul britanic de Interne a reiterat ca nu a elaborat astfel de prognoze.

In ianuarie, ministrul pentru Comunitati locale, Eric Pickles, declarase ca vazuse un studiu privind numarul estimativ al romanilor si bulgarilor care ar urma sa vina in Marea Britanie, precizand insa ca nu avea incredere in acele cifre.

Presa a formulat o cerere pentru dezvaluirea prognozelor, in virtutea Legii privind accesul la informatii.

Un oficial din cadrul Departamentului britanic pentru Comunitati locale a confirmat ca exista astfel de date, subliniind insa ca ar putea fi tinute secrete.