Volumul de poezii Ritmuri de imblinzit aricioaica al Doinei Ioanid va fi lansat in cadrul a doua evenimente ce vor avea loc pe 2 decembrie, la Iasi si pe 9 decembrie, la Bucuresti. Evenimentul editorial este organizat de editura Cartea Romaneasca in parteneriat cu revista Observator cultural si va fi gazduit la Iasi de Libraria Avant-Garde iar la Bucuresti de Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român).

Ritmuri de imblinzit aricioaica, de Doina IoanidFoto: Cartea Romaneasca

Lansarea de carte din Iasi va avea loc in prezenta autoarei, alaturi de care vor prezenta: Emil Brumaru, Liviu Antonesei si Emanuela Ilie. La evenimentul de la Bucuresti vor vorbi despre carte si autoare Carmen Muşat si Bianca Burţa-Cernat.

„Cu Ritmuri de imblinzit aricioaica, poezia Doinei Ioanid dobindeste o intensitate a vibratiei poetice pe care volumele anterioare o lasau doar sa se intrevada. O poezie a destramarii si a singuratatii, cu atit mai tulburatoare cu cit autoarea nu recurge la „podoabe”. Lirismul se naste si creste din privirea necrutatoare, dar empatica aruncata asupra lumii din jur, din ritmul existentei si dintr-o profunda si emotionanta asumare a destinului.” (Carmen Musat)

Venita dinspre Cristian Popescu si suprarealistii francezi, dar si dinspre prozopoemele lui Rimbaud si Bacovia, poezia Doinei Ioanid a fost dintotdeauna un jurnal de stari interioare ale sensibilitatii repliate spre sine. Butonul intensitatii afective este dat insa acum la maximum, iar glacialitatea spectrala, retro a „duducai de martipan” a lasat de mult locul vulnerabilitatii depresive si inadaptarii mature, visceralitatii revoltate si mizeriei agresive a cotidianului. Fantasma personala care bintuie secventele – sau diapozitivele – acestui nou volum este „aricioaica”, animal totemic al singuratatii retractile, „tepoase” si interiorizate. O singuratate ai carei demoni sint imblinziti, totusi, de calitatea autoscopiei si de rafinamentul imaginarului decadent. Autoare prin excelenta imploziva, Doina Ioanid este una dintre cele mai substantiale, mai rezistente si mai pure voci ale poeziei romanesti din ultimul deceniu.” (Paul Cernat)

Doina Ioanid s-a nascut la 24 decembrie 1968, in Bucuresti. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti in 1995 si cursurile de master (Studii Culturale Franceze) la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a aceleiasi universitati, in 1998. A publicat poeme in volumul colectiv Ferestre '98, girat de Mircea Cartarescu, Editura Aristarc, Onesti, 1998. A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Image, Bucuresti, 2000. A debutat individual cu un volum de poeme in proza : Duduca de martipan, Editura Univers, Bucuresti, 2000 (Premiul de debut „Prima Verba”). Au urmat alte volume de poezie: E vremea sa porti cercei, Editura Aula, Brasov, 2001 (volum nominalizat la Premiile Aspro), Cartea burtilor si a singuratatii, Editura Pontica, Constanta, 2003, si Poeme de trecere, Editura Vinea, Bucuresti, 2005.

Poemele sale au fost traduse in franceza, maghiara, turca, slovena si croata. A tradus din limba franceza mai multe carti, printre care: Marguerite Duras, Vara, la zece si jumatate seara, Editura Cartier, Chisinau, 2006, Dai Sijie, Intr-o noapte fara luna, Editura Polirom, Iasi, 2009. Intre 1998 si 2005 a fost asistent universitar la Catedra de Limbi Straine a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii „Transilvania”, Brasov, intre anii 1998-2005. In prezent este secretar general de redactie la Observator cultural.