Expoziţia de arta si mestesuguri contemporane norvegiene - „Construcţii” deschisa la Muzeul Taranului Roman in perioada 15 septembrie - 17 octombrie ofera o viziune larga asupra mestesugurilor, de la lucrari conceptuale, uneori experimentale, la unele profund ancorate in traditie, toate avand ca punct de plecare un exercitiu al practicii mestesugaresti. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 15 septembrie, ora 18:30, la MŢR.

Organizată de Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti în colaborare cu Muzeul Ţăranului Român, expozitia va fi deschisa in perioada 15 septembrie – 17 octombrie, la Sala Irina Nicolau, de marţi până duminică, între 10:00 şi 18:00.

Pornind de la conceptul de construcţii, un termen larg uzitat, de la arhitectură, inginerie şi geometrie, la muzică şi limbaj, expoziţia îşi propune să evidenţieze legătura dintre procesul de creaţie şi ideea care o generează. În acelaşi timp, se remarcă o fuziune indisolubilă între formă, tehnică, material şi sensul pe care îl incumbă toate acestea.

Expoziţia, semnată de 16 artişti norvegieni, oferă o interpretare contemporană a artei şi a meşteşugurilor norvegiene. Cele 22 de lucrări expuse alcătuiesc o mare varietate de forme şi expresii conceptuale, unele experimentale, altele profund ancorate în tradiţie, toate însă având ca punct de plecare un exerciţiu al practicii meşteşugăreşti.

„Construcţii” este o expoziţie itinerantă. Ea a mai fost deschisă publicului din Spania, Irlanda, Rusia, Chile, Coreea şi Islanda.

Expoziţia de arta si mestesuguri contemporane norvegiene „Construcţii” este una din manifestarile desfasurate in cadrul Zilelor Muzeului Taranului, eveniment desfasurat intre 10 si 19 septembrie. In cadrul Zilelor Muzeului Taranului vor avea loc expozitii, lansari de carte, targul mesterilor iconari, proiectii de filme documentare, concerte.​