“Bibliothèque Pascal”, al patrulea lungmetraj al cineastului maghiar Szabolcs Hajdu, a fost selectionat in sectiunea Forum a Festivalului de la Berlin (11-20 februarie). Filmul e o coproductie maghiaro-germana, dar a fost filmat si in Romania, avandu-i in distributie si pe romanii Oana Pellea, Andi Vasluianu, Razvan Vasilescu, Mihai Constantin si Florin Piersic Jr.

Szabolcs Hajdu surprinde in film calatoria dificila a unei tinere femei din Transilvania spre Londra, unde spera sa gaseasca prosperitate, asa cum i-a prezis o ghicitoare. Din distributie fac parte Orsolya Török-Illyes, Oana Pellea, Andi Vasluianu, Razvan Vasilescu, Mihai Constantin, Florin Piersic Jr., Shamgar Amram, Tibor Palffy, Ion Sapdaru.

Oana Pellea a mai colaborat cu cineastul maghiar la apreciatul “White Palms”, unde a jucat si Gheorghe Dinica. Initial, regretatul actor trebuia sa faca si el parte din distributia filmului. Andi Vasluianu a declarat pentru HotNews.ro ca va veni la Berlin pentru a asista la premiera internationala a filmului. Acelasi lucru l-a declarat Oana Pellea pentru Mediafax, specificand faptul ca premiera va avea loc in 17 februarie. Biroul de presa al Festivalului de la Berlin, care a anuntat azi filmele din sectiunea Forum, nu a facut cunoscut insa si programul proiectiilor.

Reamintim ca in sectiunea Forum va mai fi prezentat si lungmetrajul de debut al lui Constantin Popescu, “Portretul luptatorului la tinerete”.