Deschiderea expozitiei-eveniment "Comorile Romaniei" la Muzeul National al Chinei din Beijing

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 13 ianuarie 2016, 15:05 Actualitate | Cultură

Vernisajul expoziției-eveniment „Comorile României” va avea loc în data de 28 ianuarie 2016, la Muzeul Național al Chinei din Beijing.

Potrivit Muzeului National de Istorie a Romaniei, vernisarea expoziției „Comorile României” în capitala Republicii Populare Chineze, constituie un proiect major în cadrul Programului de cooperare culturală dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze pe anii 2013-2016, semnat la București, pe 25 noiembrie 2013.

Expoziția „Comorile României” reprezintă primul eveniment de acest gen și de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie preistorică, clasică și medievală, precum și de artă medievală românească, organizat în China în ultimii 66 de ani. Într-un fel, ea poate fi considerată și un răspuns de curtoazie la expoziția „Comorile Chinei”, realizată cu sprijinul generos al Guvernului Chinei și găzduită de Muzeul Național de Istorie a României în perioada 29 aprilie – 1 august 2013.

Ideea prezentării la Beijing a unei ample expoziții reunind unele dintre cele mai importante mărturii ale civilizațiilor care s-au succedat în spațiul geografic românesc, din Preistorie și până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a născut încă în toamna anului 2012, odată cu semnarea Memorandumului dintre Art Exhibitions China și Muzeul Național de Istorie a României, privind organizarea expoziției „Comorile Chinei” la București.

Onoarea de a coordona pregătirile și de a organiza expoziția „Comorile României” a revenit Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) și Muzeului Național de Artă al României (MNAR), Comisari Generali ai proiectului fiind domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu – Directorul General al MNIR și doamna Ileana Ruxandra Theodorescu – Director General al MNAR.

La materializarea acestui eveniment de seamă al muzeografiei românești au participat și alte 29 de muzee, dintre cele mai importante din toată România: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Complexul Muzeal Național Moldova din Iași, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, Complexul Muzeal Bucovina din Suceava, Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, Muzeul Județean Mureș din Târgu Mureș, Muzeul Județean Argeș din Pitești, Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Județean Maramureș din Baia Mare, Muzeul Județean Botoșani, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul Dunării de Jos din Călărași, Muzeul Ștefan cel Mare din Vaslui, Muzeul Regiunii Porților de Fier ale Dunării din Drobeta-Turnu Severin, Muzeul Județean Teleorman, Muzeul Banatului Montan din Reșița, Muzeul „Iulian Antonescu” din Bacău, Muzeul Municipal Turda, Muzeul Romanaților din Caracal, Muzeul „Teohari Antonescu” din Giurgiu, Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița, Muzeul Municipal Cartei și Muzeul Județean Ialomița din Slobozia.

Deși alegerea celor 445 de exponate prezentate în cadrul proiectului nu a fost una ușoară, având în vedere bogăția și varietatea patrimoniului aflat în colecțiile muzeale românești participante la realizarea proiectului, credem că vom reuși, totuși, să oferim publicului și specialiștilor chinezi o imagine relevantă asupra originalității și diversității moștenirii culturale a românilor.

În cadrul expoziției „Comorile României” sunt reunite piese care acoperă circa treizeci de milenii de evoluție umană și civilizație în spațiul românesc – din paleoliticul superior și până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. De asemenea, în expoziție sunt prezente obiecte de patrimoniu ce reflectă atât bogăția culturală a tuturor regiunilor istorice românești, cât și moștenirea culturală a minorităților etnice care viețuiesc, de multe secole, alături de români – maghiarii și germanii.

Potrivit institutiei muzeale, vor putea fi admirate creații excepționale ale marilor civilizații neolitice, din epoca bronzului și fierului, geto-dacice și romane, care au premers apariția românilor pe scena istoriei, precum și ale culturii medievale și pre-moderne românești, multe dintre ele unice nu numai în România, dar și în Europa sau în lume, constituind adevărate comori ale creației umane universale.

Expoziția este deschisă la Beijing până la finalul lunii martie 2016, urmând a fi itinerată ulterior și la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu.


Citeste mai multe despre   









509 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version