Noaptea Muzeelor 2015: Muzeele isi deschid portile pentru public in noaptea de 16 mai

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 8 mai 2015, 13:41 Actualitate | Cultură

De 11 ani publicul românesc se bucură de o noapte în care muzeele din toată țara își deschid porțile cu evenimente și expoziții speciale pentru a celebra alături de alte mii de instituții similare din Europa Noaptea Muzeelor. Aproape 30 de muzee, printre care, în premieră, Muzeul BNR, şi 20 de organizaţii culturale vor fi deschise, în Noaptea Muzeelor 2015, la Bucureşti, în seara de 16 mai, propunând publicului un program divers de evenimente.

Ediţia din acest an va fi una specială fiind marcată de un protest iniţiat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul Nopţii Muzeelor, informeaza Agerpres.

Astfel, muzeele vor prezenta un obiect reprezentativ din colecţie, care, în seara evenimentului, va fi acoperit cu o pânză neagră, pentru a-i atenţiona pe vizitatori că este foarte probabil ca, în curând, acel obiect să nu mai poată fi admirat din cauza ritmului cu care dispar, prin retrocedări, muzeele şi colecţiile muzeale în România.

"Peste 110 muzee, din 77 de localităţi şi 60 de organizaţii culturale, din 45 de localităţi sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu sunt identificate încă soluţii alternative de funcţionare, situaţie unică în Europa şi poate chiar în lume", a declarat, la conferinţa de presă dedicată anunţării evenimentului, Dragoş Neamu, directorul executiv al RNMR. El a spus că, deşi nu se împotriveşte retrocedărilor, va sesiza situaţia la Bruxelles.

În cadrul evenimentului, sub genericul "Priveşte arta, arta te priveşte", Muzeul Naţional de Artă al României propune spre vizitare, la sediul central, pe lângă Galeria Naţională şi "Galeria de ne(uitat)". Aici vor fi expuse rame ale unor tablouri retrocedate în ultimul timp de instituţie. De asemenea, la Muzeul Colecţiilor de Artă, va putea fi admirată expoziţia "Comori de artă din colecţia prof. I. Chiricuţă".

Muzeul Naţional de Istorie a României propune două programe de vizitare, unul de zi, cu plată, şi un altul de noapte, gratuit, între orele 16,00 şi 02,00. De asemenea, vor fi organizate ateliere de educaţie muzeală, parada costumelor de epocă, ghidaje tematice în expoziţiile permanente Tezaur Istoric, Lapidarium - Copia Columnei lui Traian şi în expoziţiile temporare, spectacole de muzică şi dans. Şi aici va fi expusă, ambalată, o piesă de excepţie din colecţiile instituţiei.

Muzeul Naţional al Literaturii Române va avea deschisă Casa Memorială "Tudor Arghezi", în timp ce Muzeul Municipiului Bucureşti va oferi spre vizitare, în premieră, opt sedii muzeale.

În cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, vor fi deschise expunerea permanentă şi expoziţiile temporare, în curtea muzeului noctambulii fiind aşteptaţi la o serie de proiecţii în aer liber.

"Armenia în cartografia veche" este expoziţia deschisă la Muzeul National al Hărţilor şi Cărţii Vechi, la vernisaj fiind invitat ambasadorul Republicii Armenia în România, Hamlet Gasparian, în timp ce, la Centrul Naţional al Dansului, vizitatorii vor putea admira un inedit muzeu al dansului clasic şi contemporan.

Muzeul Băncii Naţionale a României va prezenta, în intervalul 19,00 - 23,00, o mini-expoziţie inedită, intitulată "Aur din Tezaur", care va prezenta vizitatorilor exponatele sale vedetă, lingourile de aur de tezaur. Primii 100 de vizitatori vor primi un suvenir din partea organizatorilor.

La Muzeul Naţional "George Enescu", oaspeţii sunt aşteptaţi la Aeroportul ONIRIA, locul în care evenimentele artistice programate oferă vizitatorilor posibilitatea de a călători pe teritoriul imaginaţiei prin muzică, artă vizuală şi performance art.

Muzeul de Artă Veche Apuseană propune spre vizitare o moştenire care cuprinde şi 35 de obiecte clasate în categoria Tezaur a patrimoniului naţional, în timp ce, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", oaspeţii sunt aşteptaţi la "După-amiaza muzeelor", publicul fiind invitat la spectacole de muzică şi dans popular românesc, un târg al meşterilor populari, ateliere de creaţie.

Centrul Naţional Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, care va rămâne deschis până la ora 24,00, va prezenta trei expoziţii temporare şi un program de muzică klezmer susţinut de actriţa Maia Morgenstern. Între orele 18 - 24 va fi asigurat transport tur-retur de la staţia de metrou Piaţa Victoriei, cu autobuze care pleacă din 30 in 30 de minute.

Noaptea Muzeelor 2015 este sărbătorită de un număr mare de muzee din toată ţara, oraşele Iaşi şi Galaţi alăturându-se Bucureştiului în organizarea unor evenimente culturale nocturne.

Lista muzeelor din tara care participa la programul Noaptea Muzeelor 2015 :

jud. Alba: Alba Iulia |
Jud. Arad: Arad |
jud. Argeș: Pitești | Câmpulung | Valea Mare | Năimești |
jud. Bacău: Bacău | Onești |
jud. Bistrița-Năsăud: Bistrița |
jud. Buzău: Buzău | Râmnicu Sărat |
Jud. Brașov: Brașov |
jud. Caraș-Severin: Reșița | Caransebeș |
Jud. Călărași: Călărași |
jud. Cluj: Cluj-Napoca | Dej | Ciucea | Turda |
jud. Constanța: Constanța |
jud. Covasna: Sfântu- Gheorghe
jud. Dâmbovița: Târgovişte |
jud. Dolj:  Craiova |
jud. Giurgiu: Giurgiu |
jud. Gorj: Tg-Jiu | Tg. Cărbuneşti |
jud. Hunedoara: Deva | Hunedoara |
jud. Ialomița: Slobozia |
jud. Maramureș: Baia Mare | Sighetu Marmației |
jud. Mureș:  Târgu Mureș | Sighişoara |
jud. Prahova: Ploiești | Brebu | Urlați | Bușteni | Vălenii de Munte | Valea Călugărească | Bucov | Sinaia
jud. Satu-Mare: Negrești-Oaș |
jud. Sălaj: Zalău |
jud. Sibiu: Sibiu | Mediaș |
jud. Suceava: Suceava |
jud. Teleorman: Alexandria | Roșiorii de Vede |
jud. Timiș: Timișoara |


Citeste mai multe despre   























[P] 1000 inseamna mai mult decat un numar

Angajatii sunt resursa cea mai importanta in orice companie, iar in cazul unui business de servicii, succesul se bazeaza pe resurse umane competente si implicate, care aduc plus valoare in relatia cu clientii. Societe Generale European Business Services, centrul care ofera servicii profesionale cu valoare adaugata in domenii precum finante, achizitii, resurse umane, KYC (Know Your Customers) si servicii de IT pentru grupul Societe Generale, a ajuns la pragul de 1000 de angajati in doar 6 ani de la infiintare.

4916 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
SONDAJ Este invatamantul profesional o solutie pentru lipsa fortei de munca calificate pe piata din Romania?

SONDAJ Este invatamantul profesional o solutie pentru lipsa fortei de munca calificate pe piata din Romania?

Invatamantul profesional a fost vazut in Romania ca o optiune care nu iti ofera foarte multe perspective de viitor. Astfel, foarte multi parinti si elevi prefera calea liceului si apoi a unei facultati care, de cele mai multe ori, produce someri pe banda rulanta.
(Sondaj sustinut de Asociatia Nationala a Industriei Textilelor din Romania)
1. Sunteti pro sau contra invatamantului profesional din Romania?
(Un singur răspuns posibil)
  • Pro - mi se pare o alternativa buna
  • Contra - nu iti ofera prea multe posibilitati profesionale pe piata muncii
  • Nu ma intereseaza, oricum voi trai pe banii parintilor
2. Considerati ca scoala profesionala ar putea fi o solutie pe termen mediu si lung pentru reducerea somajului?
(Un singur răspuns posibil)
  • Da
  • Nu
  • Nu stiu, nu ma intereseaza
3. Considerati viabila alegerea unei scoli profesionale in detrimentul unui liceu, mai ales in zonele unde economia nu este foarte diversificata?
(Un singur răspuns posibil)
  • Da
  • Nu
  • Nu stiu, nu ma intereseaza
4. Credeti ca este mai utila o scoala profesionala axata pe domenii unde exista o lipsa acuta de personal calificat sau o universitate care produce pe banda rulanta absolventi intr-un domeniu fara cautare pe piata muncii?
(Un singur răspuns posibil)
  • O scoala profesionala - sanse mai mari de angajare
  • Universitatea ramane universitate - diploma e importanta
  • Nu stiu, nu ma intereseaza


Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă