Încheierea amplului schimb cultural derulat recent sub titlul generic ”Teatru românesc la Bucureşti şi Chişinău” între Teatrele Naţionale din capitalele celor două ţări vecine, România şi Republica Moldova, va fi marcată de conferinţa susţinută de Dorin Chirtoacă, Primarul Municipiului Chişinău, Republica Moldova. Conferinta va avea loc duminică 12 octombrie 2014, de la ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului National Bucuresti.

Dorin ChirtoacaFoto: Teatrul National Bucuresti

Cel care a declarat, în repetate rânduri, că identitatea celor de dincolo de Prut este românească, va susţine conferinţa „Neamul românesc. Trecut, prezent şi viitor” – o pledoarie pentru reîntregirea neamului nostru, văzută ca obiectiv al secolului XXI.

Amintim că, iniţiativa comună, a celor doi directori de Teatru naţional românesc, concretizată prin turneul extraordinar Teatru Românesc la Bucureşti şi Chişinău a fost un succes deplin, de ambele maluri ale Prutului.

„Dacă ar fi să fac un raport la ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti, a menţionat Ion Caramitru cu ocazia turneului la Chişinău, raportez: a fost o victorie”, precizând că ideea de bază a acestei frumoase „aventuri” a fost susţinerea, la cel mai înalt nivel, a limbii române, consemnează Jurnalul Naţional. „E un schimb de valori absolut extraordinar, pornind de la frumuseţea limbii române. Nu cred că putem vorbi de un alt schimb atât de semnificativ între două teatre naţionale în care fiecare a petrecut o săptămână în clădirea celuilalt, prezentând spectacole. Au fost turnee ale teatrelor româneşti la Chişinău, dar niciodată de o asemenea anvergură”. La rândul său, Petru Hadârcă a precizat: „Pentru trupa noastră a fost un examen pe care l-am trecut, parcă, cu brio”.

Cu săli arhipline şi public ovaţionând în picioare la final, cu ropote de aplauze în timpul fiecărei reprezentaţii s-au desfăşurat toate spectacolele acestui inspirat turneu teatral, întregit de două conferinţe, în cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti. Prima a fost susţinută de acad. Valeriu Matei, iar următoarea va fi cea din data de 12 octombrie 2014.

Dorin Chirtoacă este Primar de Chişinău din 2007 până în prezent şi vicepreşedinte al Partidului Liberal (din 2005). S-a născut în 1978, în satul Coloniţa, RSS Moldovenească. În 2001 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, obţinând diplomă de licenţă în Drept European.

-Redactor şi apoi redactor şef la emisiunea "Surprize Surprize" TVR 1, România (2001 – 2003)

- Coordonator de proiecte, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova (2003 – 2005).

În 2013 a fost decorat la Castelul Peleş, de către Casa Regală a României, cu Ordinul „Coroana României în grad de Cavaler”. În 2014, şeful statului român, Traian Băsescu, i-a acordat Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Ofiţer.

Dorin Chirtoacă este nepotul fraţilor Gheorghe Ghimpu şi Mihai Ghimpu, politicieni şi figuri importante în renaşterea naţională a basarabenilor la sfârşitul anilor 1990.