Proiectii de film romanesc in penitenciare

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 17 septembrie 2014, 12:11

In perioada 15 septembrie – 1 octombrie 2014 va avea loc prima ediție a proiectului Filme după gratii – proiecții în penitenciare, un proiect care urmărește să îi familiarizeze pe românii aflați în închisorile din țară cu cinema-ul autohton, în scopul educării și lărgirii orizontului cultural personal.

De-a lungul celor două săptămâni, deținuții români vor avea ocazia să se întâlnească cu unele dintre cele mai noi filme românești. Astfel, proiectul mizează să îndeplinească două ținte: educarea culturală și deschiderea a noi orizonturi creative pentru cei fără acces liber la cultură pe de o parte și, pe de altă parte, promovarea filmului românesc într-un spațiu nou și atipic. Grație unei activități cuturale în esență itinerante, se va încuraja mobilitatea culturală pe teritoriul României, familiarizarea deținuților cu cinema-ul românesc contemporan și încurajarea deținuților în direcția comunicării deschise și argumentate sub forma unor discutii libere post-vizionare. Fiecare proiecție este urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, în care spectatorii își vor putea prezenta impresiile despre filmele vizionate.

In perioada 15 septembrie – 1 octombrie, cinci filme de lung metraj vor fi proiectate în două dintre penitenciarele din România – Penitenciarul București Jilava și Penitenciarul de Femei Târgșor (jud. Prahova). Astfel, deținuții și deținutele din aceste două închisori vor avea ocazia să vizioneze și să discute mai apoi despre filmele Marfa și banii (regia Cristi Puiu, 2001), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (regia Cristian Mungiu, 2007), California Dreamin’ (nesfârșit) (regia Cristian Nemescu, 2007), Polițist, adjectiv (regia Corneliu Porumboiu, 2009), Love Building (regia Iulia Rugină, 2013).

Organizatorii își propun să reia seria de proiecții în penitenciare în 2015, urmând ca filmele românești să fie proiectate în alte închisori din țară. Filme după gratii a fost unul din cele 15 proiecte selecționate să participe la Transilvania Talent Lab (TTL), ediția 3, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF 2014). Detaliile, structura, conceptul și implementarea proiectului au fost pe larg discutate alături de experții TTL, în cadrul celor 5 zile de training.

Proiectul este organizat 111 Film în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

111 Film este o companie de producție de film înființată de doi tineri producători de film, proaspăt absolvenți ai Master-ului de Producție UNATC. Eugen Matei Lumezianu (absolvent al Facultații de Drept) și Eduard Haris (absolvent al secției de Actorie a UNATC) au început să fie activi în domeniul producției de film în anul 2011. De atunci și până în prezent, cei doi au produs o serie de scurt metraje și mediu metraje – prezentate în cadrul mai multor festivaluri de profil din țară și străinătate. Printre filmele produse sau co-produse de 111 Film se află: Mâine, Bach (r. Mircea Ciorică; nominalizare la Premiile Gopo 2014 și Premiul Publicului la NexT International Film Festival, 2014), Să Mori de Dragoste Rănită (r. Iulia Rugină; Cel mai bun scurt metraj românesc la TIFF 2014), Piano (r. Dorian Boguță).


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

580 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă