Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) isi asteapta publicul marti, 20 mai, ora 19.00 la o intalnire cu Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu la o dezbatere despre unul din romanele-cult ale secolului XX, "Portocala mecanică" de Anthony Burgess.

Portocala mecanica, de Anthony BurgessFoto: Humanitas

Evenimentul este prilejuit de apariţia romanului în colecţia „Raftul Denisei“ într-o ediţie de colecţie, cartonată tiparită în condiţii grafice deosebite, ediţie ce marchează aniversarea de 50 de ani de la apariţia cărţii.Traducerea din engleză este semnată de Carmen Ciora şi Domnica Drumea după ediţia revizuită de Andrew Biswell.

Ediţia jubiliară, alcătuită de Andrew Biswell, cuprinde romanul revizuit după manuscrisul original din 1961 comparat cu mai multe variante publicate în timp, însoţit de Prologul şi Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii '80 pentru versiunea dramatică, de eseuri, articole şi fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care ţin de geneza, transpunerea cinematografică şi scenică a cărţii, precum şi de recenzii semnate de mari autori.

Portocala mecanică a fost ecranizată de Stanley Kubrick în 1971, într-un film celebru, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee şi Michael Bates.

Personalitatea complexă a scriitorului britanic ANTHONY BURGESS (25 februarie 1917 – 22 noiembrie 1993) continuă să incite şi să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător şi critic, viaţa şi arta sa ţin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University şi a intrat în armata în 1940. După demobilizare, a predat mai mulţi ani, mai întâi în Anglia şi apoi în Malaysia şi Brunei. Şi-a dedicat viaţa scrisului în urma unei erori medicale: în 1959, a fost diagnosticat cu un cancer la creier şi i s-a mai dat doar un an de trăit. Vrând să lase în urmă ceva avere, a scris repede patru romane care au avut succes: The Doctor is Sick (1960), The Right to an Answer (1960), One Hand Clapping (1961) şi Devil of a State (1961). Diagnosticul s-a dovedit greşit, iar Burgess a rămas consacrat ca scriitor. Printre romanele sale se numără: trilogia The Long Day Wanes, alcătuită din Time for a Tiger (1956), The Enemy in the Blanket (1958) şi Beds in the East (1959); The Wanting Seed (1962); Inside Mr. Enderby (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare's Life, (1964); Enderby Outside (1968); Napoleon Symphony (1974); The Clockwork Testament, or Enderby's End (1974); Man of Nazareth (1979); Earthly Powers (1980); Enderby's Dark Lady, or No End of Enderby (1984); The Piano Players (1986); A Dead Man in Deptford (1993). Fără să fie şi romanul pe care să-l considere capodopera sa, Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962) a devenit o carte-cult, despre violenţa dusă la paroxism, consecinţele reprimării tuturor instinctelor agresive şi anularea posibilitaţii de a alege. Pe lângă cele peste 30 de romane, Anthony Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii şi un libret de operă