Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45) organizeaza o seară americană, joi, 4 iulie, de la ora 19.00. Pe terasa librăriei va avea loc lansarea romanului Vise de pe Bunker Hill de John Fante, apărut la Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei. Invitaţii evenimentului sunt Vali Florescu, T.O. Bobe, Iulia Gorzo şi Radu Paraschivescu.

Vise de pe Bunker Hill, de John FanteFoto: Librariile Humanitas

Considerat un precursor al Generaţiei Beat şi având o influenţă marcată asupra generaţiilor ulterioare de scriitori, de la Charles Bukowski şi Philip Roth până la Bret Easton Ellis, John Fante a reuşit să facă din literatura pe care a scris-o o extensie de geniu a propriei sale vieţi.

Iluminând secvenţe din tinereţea lui Fante, prin intermediul alter-egoului scriitorului, insolitul personaj Arturo Bandini, romanul Vise de pe Bunker Hill lasă amprenta unei sincerităţi care taie în carne vie, combinată cu un umor negru adesea autonimicitor. Stilul este seducător, de o savoare care nu alunecă niciodată în trivial şi de o plasticitate care ţine de multe ori de domeniul poeziei, personajele sunt vii şi pestrţe, căci Fante se dovedeşte un excelent observator al tipologiilor umane, iar Los Angelesul, fascinant şi devorator.