Duminică, 30 iunie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti va avea loc concertul extraordinar de închidere a stagiunii actuale sustinut de Opera Philharmonia. Programul va începe prin Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major, opus 35 de Piotr Ilici Ceaikovski, urmând ca în partea a doua a evenimentului să prindă viaţă una dintre cele mai cunoscute partituri din toate timpurile - „Carmina Burana” de Carl Orff - sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.

Dirijorul Horia AndreescuFoto: Opera Nationala Bucuresti

Seara concertistica va avea invitaţi speciali intre care se numără violonistul Mircea Dumitrescu, remarcat de lumea culturală ca unul dintre copiii foarte talentaţi ai României, dirijorul Horia Andreescu, care se află la prima sa colaborare cu Opera Naţională Bucureşti, soprana Irina Ionescu - câştigătoare a Premiului I la Concursul Internaţional de canto Colmenar Viejo - Madrid, baritonul Andreas Jäpel, artist care a colaborat cu numeroase orchestre din Germania şi contratenorul Vladimir Catană.

În vârstă de doar 15 ani, violonistul Mircea Dumitrescu este câştigător a 50 de premii I, dintre care 15 la competiţii internaţionale.

Potrivit criticului muzical Dumitru Avakian, "Mircea se dovedeşte a fi o natură violonistică cu totul ieşită din comun. Cert rămâne faptul că în violonistica noastră a ultimelor decenii, în violonistica noastră din secolul trecut, nu există precedente similare; personal nu cunosc violonişti care să fi abordat acest concert înaintea vârstei de 19 sau 20 de ani.

Nu are speciala importanta aspectul varstei... desi acesta nu poate fi neglijat...

Conteaza vibratia launtrica de natura romantica, expresia calda, virtuozitatea spectaculoasa pe care o dezvolta acest copil violonist, un veritabil copil-minune al vietii noastre muzicalale".