Muzeul Național de Artă al României invită publicul în acest sfârșit de săptămână la o serie de vizite ghidate în spațiile istorice recent restaurate din corpul central al muzeului: Sufrageria regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor.

Cu acest prilej poate fi vizitată și expoziţia Fragmente de memorie - Portrete regale. Palatul regal, care îşi propune să reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) şi a palatului regal (în anexa Sufrageriei regale). Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale şi obiecte disparate ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supravieţuitori ai unor vremuri apuse şi care aşteaptă încă să-şi reia locul în memoria afectivă a contemporaneităţii.

Vizitele vor avea loc dupa urmatorul program:

- sâmbătă, 15 iunie, de la orele 11.00, 14.00 și 17.00;

- duminică, 16 iunie, de la orele 11.00, 14.00 și 17.00;

Durata vizitei este de aproximativ o oră, iar tariful cu ghidaj inclus este de 20 lei.

Participarea se face pe bază de înscriere prealabilă prin e-mail la comunicare@art.museum.ro sau prin telefon la 021.314.81.19.

Vizitele ghidate în corpul central al Muzeului Național de Artă al României se organizează în al treilea week-end al fiecărei luni.