În ultima lună de stagiune, Opera Comica pentru Copii programeaza ultimele doua reprezentatii ale spectacolului „Domnul Conopida”, povestea amuzantă plină de farmec a proaspătului îmbogăţit personaj principal, care organizează o serată muzicală în propria casă, prilej de situaţii comice născute din incultura sa. Reprezentaţiile ce vor avea loc vineri 14 şi 21 iunie, de la 17.00 vor fi un prilej de întâlnire cu musicalul conceput după opereta celebrului compozitor francez Jacques Offenbach. Premiera absolută a lucrării a avut loc la Paris, în 1861, chiar în prezenţa lui Napoleon al III-lea.

Spectacol "Domnul Conopida"Foto: Opera Comica

Pentru pregătirea acestui spectacol pe scena Operei Comice pentru Copii a lucrat o echipă dedicată de artişti: Cătălin Voineag – regie, Viorica Petrovici – scenografie, Vali Roşca – coregrafie, Valentin Racoveanu – asistent regie. La orgă va interpreta Mădălina Florescu.

Îi veţi aplauda şi revedea pe îndrăgiţii artişti ai teatrului: Raluca Oprea, Oana Şerban, Gabriela Daha, Ştefan Schuller, Andrei Lazăr, Valentin Racoveanu, Lucia Racoveanu, Roberta Enişor, Valentino Tiron, Levente Ambrus, Fang Shuang, Andrei Manea. Alături de aceştia îşi va da concursul ansamblul de balet al Operei Comice pentru Copii.

Rezervarea biletelor la spectacolele Operei Comice pentru Copii, se face la numărul de telefon 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 - 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.