Gala Francofoniei la Sala Radio: Gabriel Croitoru si vioara pe care a cantat Enescu, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 19 martie 2013, 15:14 Actualitate | Cultură

Gabriel Croitoru
Existenta unei frumoase legaturi culturale intre Romania si Franta, marcate mereu in istoria moderna printr-o traditie francofona si francofila este aniversata in mod special in acest an, cand se implinesc 20 de ani de la aderarea tarii noastre la francofonia institutionala (initial Agentia Interguvernamentala a Francofoniei, transformata, in 1998, in Organizatia Internationala a Francofoniei - OIF). Si cum adesea aceasta prietenie romano-franceza s-a manifestat si pe taram artistic, Sala Radio va sarbatori aceasta aniversare prin Gala Francofoniei, concert-eveniment sustinut de Orchestra Nationala Radio joi, 21 martie (19:00).

Doua nume mari ale scenei muzicale romanesti care nu mai au nevoie de nici o prezentare sunt legate de acest eveniment: TIBERIU SOARE, dirijor principal al Orchestrei Nationale Radio si violonistul GABRIEL CROITORU, a carui cariera inseamna peste o mie de aparitii in tara si strainatate, alaturi de reputati dirijori. Gabriel Croitoru interpreteaza pe una dintre viorile ᅡ bijuterie ᅡ, de patrimoniu international: Guarneri del Gesu, datata 1731, pe care a cantat si George Enescu.

Conceput pentru a ilustra legaturile intre creatia muzicala romaneasca si cea franceza, programul serii reuneste doua lucrari extrem de apreciate: cea dintai ii apartine compozitorului francez Edouard Lalo - Simfonia spaniola in re minor pentru vioara si orchestra, iar cea de-a doua marelui Enescu - Simfonia I in mi bemol major.

Legatura dintre violonistul Gabriel Croitoru si Simfonia spaniola a lui Lalo este una deosebita. Lalo si-a dedicat lucrarea unuia dintre cei mari violonisti ai tuturor timpurilor: spaniolul Pablo Saraste. Printre distinctiile internationale obsinute de Gabriel Croitoru se numara Premiul I la Concursul International de vioara Pablo Sarasate  (Spania - 1991), unde a obtinut si Premiul pentru cea mai buna interpretare a unei lucrari de Sarasate. Gabriel Croitoru a inregistrat si Integrala lucrarilor pentru vioara si orchestra de Pablo Sarasate, ceea ce constituie o premiera mondiala.

Supranumita Eroica enesciana, Simfonia I a lui Enescu, prezentata in prima auditie la Paris, in 1906, a ramas cea mai cunoscuta partitura a sa, dupa cele doua Rapsodii romane, fiind cantata in intreaga lume.

Pentru alte informatii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor si Corurilor Radio va rugam sa consultati site-ul orchestreradio.ro  sau orchestreradio.com .

TIBERIU SOARE isi desfasoara activitatea muzicala ca dirijor din anul 1999, lucrand alaturi de orchestrele a numeroase filarmonici si teatre de opera din tara, realizand turnee in Ungaria, Suedia, Bulgaria, Israel, China, Germania si Elvetia. La ora actuala este dirijor sef al Orchestrelor si Corurilor Radio Romania.

La pupitrul Orchestrei Nationale Radio a realizat pana acum numeroase concerte si inregistrari, dintre care pot fi amintite cele doua compact discuri cu soprana de origine romana Teodora Gheorghiu si violoncelista franceza Ophelie Galliard realizate in luna septembrie 2010 pentru casa de discuri Harmonia Mundi. De asemenea, a dirijat concertul de la Expozitia Mondiala Shanghai 2010, in compania solistilor Alexandru Tomescu si Horia Mihail si s-a aflat la pupitrul Orchestrei Nationale Radio in cadrul Festivalului International de la Varna, in 2011.

In 2003 a obtinut Premiul Criticii Muzicale pentru aportul sau in cadrul proiectului Traviata - 150 de ani. In 2006 revista Actualitatea Muzicala i-a decernat Premiul pentru cea mai convingatoare prestatie a unui tanar interpret in urma activitatii sale din stagiunea precedenta. In 2011 dirijorului i-a fost acordat Premiul Uniunii Artistilor Interpreti din Romania in urma realizarii premierei spectacolului "Oedipe" de George Enescu la pupitrul orchestrei Operei Nationale Bucuresti in cadrul Festivalului International "George Enescu", editia 2011.

In 11 septembrie 2010 Tiberiu Soare a fost invitat sa dirijeze primul sau concert la pupitrul London Philharmonic Orchestra, alaturi de soprana Angela Gheorghiu. A urmat o serie de aparitii alaturi de Suedwestfallischen Philarmonie in sala Filarmonicii din Essen (Germania) si alaturi de Filarmonica "George Enescu" la Muscat, capitala Sultanatului Oman.

Alaturi de activitatea de pe scena Salii Radio, pentru stagiunea 2012-2013 are in program concerte in strainatate, printre care si cel alaturi de soprana Angela Gheorghiu cu Royal Philharmonic Orchestra, Londra.

Peste o mie de aparitii scenice in tara si strainatate inseamna o cariera bogata pentru violonistul GABRIEL CROITORU, prof. univ. dr la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, solist-concertist al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiesti (din 1987) si membru al Cvartetului de Stat Transilvan - Cluj-Napoca. A cantat ca solist alaturi de importante orchestre europene, printre care orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Sevilla, Cannes s.a.

Distinctii de prestigiu obtinute stau dovada a talentului violonistului roman : Premiul al  III-lea la Concursul N. Paganini - Genova (Italia), Premiul special al juriului la Concursul Fritz Kreisler- Viena (Austria), Premiul al II-lea la Concursul International Zino Francescatti - Aix-en Provence (Franta) s.a.

Muzicianul are in palmares mai multe aparitii discografice, printre care ᅡIntegrala lucrarilor pentru vioara si orchestra ᅡ de Pablo de Sarasate, alaturi de Orchestra Simfonica din Malaga. Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a castigat dreptul de folosinta si canta pe o vioara Guarneri del Gesu ce i-a apartinut lui George Enescu si se afla in patrimoniul Muzeului National George Enescu.

In anii 2011 si 2012 a prezentat - alaturi de pianistul Horia Mihail si violonistul Liviu Prunaru - turneele nationale Duelul viorilor si doar impreuna cu Horia Mihail turneul Vioara lui Enescu la sate, proiecte ce vor fi continuate si in acest an.
           























377 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version