Cum au arătat începuturile teologiei scolastice? Cine se află în spatele acestei construcții intelectuale? Cum putem înțelege în limba româna această geneză? Abelard: artele limbajului și teologia, scrisă de Jean Jolivet și publicată de Editura Galaxia Gutenberg are meritul de a aduce lumină asupra acestei întrebări.
Lucrarea lui Jean Jolivet, Arts du langage et théologie chez Abélard a fost tradusă de curând, la editura Galaxia Gutenberg, de către Laura Ilinescu, Miruna Tătaru-Cazaban și Bogdan Tătaru-Cazaban. În acest volum, intitulat în limba română Abelard: artele limbajului și teologia, sunt cuprinse cinci capitole ce tratează opera lui Abelard din perspectiva metodei acestuia și un appendix în care este prezentată problema cunoașterii la Abelard, așa cum apare ea în glosele la Isagoga lui Porfirprecum și în glosele la Categoriile lui Aristotelși la Peri hermeneias. În plus, volumul românesc mai conține și cuvântul înainte al autorului la prima ediție (1969), cât și la cea de-a doua ediție (1981) a acestui text.
Motivele pentru care această traducere este importantă pentru noi sunt numeroase. Din această multitudine am selectat două pe care le voi prezenta pe larg. Primul, ține de stadiul actual al culturii române. Putem susține că această traducere este importantă fiindcă exegeza dedicată, în general, autorilor medievali și în special lui Abelard este restrânsă, la fel cum sunt și traducerile operelor acestora. Dar acest motiv, singur, nu ar putea justifica importanța unei anumite traduceri, cum se întâmplă în situația de față, deoarece el ar putea justifica importanța oricărei traduceri. Cel de-a doilea motiv este specific pentru cartea lui Jolivet: aceasta, axându-se pe metoda lui Abelard, mai degrabă decât pe conținuturile doctrinare ale operelor ce ni s-au păstrat, ni-l prezintă ca pe un autor cu o operă unitară, măcar din punct de vedere metodologic: în teologie sunt aplicate artele din trivium. Astfel, având această carte drept bază a traducerilor ce vor urma, avem și o perspectivă unitară asupra autorului, în așa fel încât să putem ține seama de un anumit context conceptual. După cum precizează autorul însuși în cuvântul înainte la prima ediție: Credem, mai ales, că am furnizat un principiu unificator pentru înțelegerea gândirii lui Abélard, insistând asupra rolului fundamental jucat de practicarea și aprofundarea artelor limbajului, care o structurează și o inspiră în ceea ce are mai original de la un capăt la celălalt (Jean Jolivet, Abelard:artele limbajului și teologia, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2012, p. 6).
Din acest motiv Artele limbajului și teologia este un text deosebit de valoros și în contextul în care a apărut. Această tratare din perspectivă metodologică evidențiază influența pe care artele din trivium o au în raport cu teologia, în special cu felul în care aceasta va fi făcută în perioada scolastică. A urmări această legătură în cazul primului autor scolastic care folosește conceptul de teologie în sensul în care acesta va fi înțeles în tot restul Evului Mediu, nu poate decât să fie deosebit de importantă.
În scopul de a prezenta în detaliu metoda lui Abelard, Jolivet începe prin a arăta de ce artele din trivium (gramatica, dialectica și retorica) sunt mai importante decât cele din quadrivium (aritmetica, geometria, astronomia și muzica) în secolul al XII-lea și pentru Abelard în mod special. Argumentul cel mai important în acest sens este faptul că filosofia lui este inițial una de comentator- și gramatica, retorica și logica sunt știintele cele mai utile pentru această îndeletnicire. De asemenea, în primul capitol, sunt definite o serie de concepte legate de artele limbajului din perspectiva lui Abelard. Pentru acesta, vox înseamnă aer lovit, oratio este un tip de accident al lui vox, în timp ce semnificația este dincolo de dimensiunea fizică, aceasta punând probleme unității rostirii. Apoi, este adâncită problema semnificației, în cel de-al doilea capitol, « Semnificație și ontologie ». Modul în care este înțeleasă și definită semnificația este profund influențată de importanța pe care Abelard o dă artelor limbajului.
Capitolul al III-lea încearcă să răspundă la întrebarea « Care este obiectul logicii ? ». În fapt, logica pare a avea două obiecte : argumentația topică și argumentația silogistică. Dacă până acum majoritatea referilor la artele limbajului presuspun a insista mai curând pe influența gramaticii, capitolul al III-lea se axează pe celelalte două arte ale limbajului.
Cel de-al IV-lea capitol, prezintă o serie de repere metodologice pe care Abelard pare să le utilizeze de-a lungul întregii opere. Printre acestea se numără respectul față de autoritatea anticilor: atunci când un contemporan al său susține o teorie falsă, aceasta se petrece fiindcă nu îi înțelege pe antici ; atunci când două autorități se contrazic, aceasta se petrece fiindcă există probleme de clarificare conceptuală. Deși Abelard îi critică foarte rar în mod fățiș pe autorii anteriori, există un autor criticat destul de des în operele sale : Boethius. Un alt aspect metodologic este faptul că Abelard foloseste două demersuri : în unele situații organizează și reglează un conflict dialectic, în altele explorează în mod continuu o problemă ; pentru fiecare situație sunt utilizate procedee specifice- în primul caz sunt clarficați termenii, arta limbajului întrebuințată fiind gramatica ; în cel de-al doilea caz, este folosită argumentarea, tehnica punerii problemelor și sunt aprofundate diversele teze- în acest caz este vorba despre întrebuințarea în special a dialecticii.
Citeste tot articolul pe Medievalia.ro
