Sicriul cu trupul neinsufletit al pianistei Mihaela Ursuleasa va fi depus joi, de la ora 10:30, la Ateneul Roman, pentru ca toti cei care au cunoscut-o sa-i aduca un ultim omagiu. Artista va fi inmormantata vineri, la ora 9:30, la Cimitirul Bellu din Bucuresti, informeaza Agerpres.

Pianista Mihaela Ursuleasa (33 de ani) a fost gasita moarta in apartamentul ei din Viena, joi, de impresara sa, Andreea Butucariu. Mihaela Ursuleasa Ursuleasa se stabilise la Viena de multi ani, unde locuia cu mama ei si fetita sa de sapte ani.

Potrivit wien.orf.at, politia austriaca indica drept cauza probabila a mortii pianistei o "hemoragie cerebrala" sau o "cazatura fatala". De asemenea, a fost indicata drept cauza a mortii o rupere a unui anevrism cerebral, in presa germana citata de AFP.

Premierul Victor Ponta a anuntat sambata, intr-un comunicat, ca Guvernul va oferi sprijinul necesar pentru acoperirea cheltuielilor necesare funeraliilor pianistei Mihaela Ursuleasa.

Pe de alta parte, MAE roman a precizat, vineri, la solicitarea Mediafax, ca pianista Mihaela Ursuleasa renuntase la cetatenia romana si era cetatean austriac. "Ambasada Romaniei la Viena a luat legatura cu autoritatile austriece competente, care au confirmat decesul. Mentionam ca Ambasada Romaniei la Viena nu a fost notificata de catre autoritatile austriece deoarece doamna Ursuleasa era cetatean austriac", a precizat MAE.

Nascuta in 1978 la Brasov, talentata muziciana a inceput sa cante la pian la cinci ani. A obtinut o bursa de studii la 13 ani, datorita dirijorului italian Claudio Abbado, si a urmat cursurile Conservatorului din Viena.

A castigat in 1995 prestigiosul concurs international de pian 'Clara Haskill', decernat din doi in doi ani in Elvetia, distinctie care i-a deschis portile marilor scene. Mihaela Ursuleasa a sustinut concerte la Amsterdam, Koln, Viena, Zurich, New York.

Pana la sfarsitul anului trebuia sa aiba 16 concerte in Europa si America latina.