Presedintele Traian Basescu a facut miercuri declaratii privind SIF-urile care i-au bagat in ceata pe brokerii de la Bursa.

Cele cinci societati de investitii financiare (SIF) au devenit incepand de miercuri seara cel mai nou subiect al discursurilor presedintelui Traian Basescu privind grupurile de interese din economie, acestea fiind alaturate de presedinte scandalurilor FNI, Rafo sau Rompetrol.

"Este o formidabila batalie, si daca pana acum am evitat sa folosesc termenul de grupari de tip mafiot, acum nu voi mai evita cuvantul.

Veti vedea trusturi de presa care se bat cu alte trusturi de presa, pentru ca in spatele lor se afla niste patroni care ori apara Rafo, ori apara Rompetrol, ori apara ilegalitatile de la FNI, ori apara sau pun sub mantia nestiintei actiunile viguroase de a pune mana pe cat mai multe SIF-uri, ori

aflam ca vrem sa participam la privatizarea CEC, pentru ca tot controlam niste SIF-uri, si multi dintre voi stiu bine despre ce vorbesc", a declarat Basescu cu ocazia prezentarii bilantului pe anul trecut al Ministerului Administratiei si Internelor.

Nu este clar la ce s-a referit presedintele, dar brokerii spun ca bursa e o piata libera si nu vad care este problema daca unii investitori ar acumula pachete de actiuni SIF. Reprezentantii Presedintiei nu au raspuns ieri la solicitarea ZF de a oferi mai multe informatii privind sensul mesajului prezidential.

Actiunile SIF au intrerupt ieri tendinta de crestere de pe Bursa din ultimele saptamani, fapt ce ar putea avea legatura, spun unii dintre brokeri, cu declaratiile presedintelui. Alti analisti spun ca dimpotriva discursul lui Basescu poate fi privit drept un semnal pozitiv pentru investitori.

articol integral in Ziarul Financiar