Pensiile stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi recalculate, la cerere, prin adaugarea stagiului de cotizare asimilat cu perioada in care acele persoane au urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, a decis, luni, Camera Deputatilor. Deputatii au aprobat, astfel, o initiativa legislativa a parlamentarilor din Comisia de munca si protectie sociala.

Cei 16 deputati initiatori sustin ca, in absenta unei prevederi legale exprese pentru posibilitatea recalcularii pensiei, acest drept era recunoscut, prin normele metodologice, doar acelor persoane care au fost inscrise la pensie dupa intrarea in vigoare a Legii 19/2000 referitoare la sistemul public de pensii.

Legea nu va intra in mediere, intrucat Camera Deputatilor are calitatea de camera decizionala. Aceasta prevedere va intra in vigoare dupa promulgarea legii. Votul final asupra legii va fi exprimat intr-o alta sedinta.