O noua superproductie hollywoodiana urmeaza sa fie turnata in tara noastra, la Studiourile Castel Film. Lungmetrajul se numeste “7 Seconds” (“7 secunde”), iar capul de afis al filmului il va detine un “abonat” al filmelor de actiune, carismaticul actor de culoare Wesley Snipes.

Regia este semnata de britanicul Simon Fellows (care a mai colaborat cu Castel Film pentru lungmetrajul “Samantha’s Child”), iar celalalt rol principal va fi detinut de actorul Robert Carlyle (“Full Monty”). Actiunea se petrece chiar in Romania si se desfasoara in jurul unui jaf armat in valoare de 65 milioane de dolari.

“7 secunde” urmareste cumva reteta clasica a filmelor de actiune cu urmariri si impuscaturi. Povestea este simpla: jaful aproape ca a reusit, cind o banda rivala incearca sa puna mina pe una dintre valizele cu valori. John Tuliver, personajul principal interpretat de Wesley Snipes, descopera continutul misterioasei valize si motivul pentru care este atit de rivnita de banda rivala.

Bugetul acestui proiect este estimat la 20 milioane de dolari. Filmarile vor dura sapte saptamini si se vor desfasura in citeva locatii din centrul Bucurestiului, precum si in studiourile Castel Film.

Potrivit surselor noastre, Wesley Snipes va sosi in Romania miine, impreuna cu un grup de aproximativ 15 persoane: garzi de corp, stilisti, prieteni. Mai mult decit atit, Snipes va fi insotit de un DJ profesionist si isi va aduce inclusiv aparatura profesionala de muzica, cunoscuta fiind pasiunea actorului pentru muzica (el insusi mixeaza din cind in cind).

Se pare ca in cele sapte saptamini de sedere in tara noastra, Wesley Snipes va locui intr-o vila particulara din Bucuresti.