Portarul nationalei Romaniei a efectuat, ieri, vizita medicala alaturi de pustii lui Dan Petrescu

Bogdan Stelea traverseaza una dintre cele mai negre perioade ale carierei sale. Desi si-a aratat in dese randuri valoarea, dovada ca este in continuare pe lista lui Iordanescu, portarul nu isi poate gasi o echipa.

In Divizia A a gasit numai usi inchise, nici un club neavand nevoie de serviciile sale. In cele din urma, singura solutie pare a fi Sportul Studentesc, formatie antrenata de prietenul sau Dan Petrescu.

“Sansele sa joc aici sunt mari”

Dupa ce s-a despartit de divizionara secunda Salamanca si s-a intors din vacanta, Stelea s-a antrenat alaturi de lotul Sportului. Asteptand oferte care nu mai vin, portarul nationalei ia serios in calcul varianta Sportul, cu care spune ca sunt sanse mari sa semneze. “Am vorbit cu Dan Petrescu si am stabilit ca, in cazul in care nu voi primi nici o alta oferta, voi evolua la Sportul.

Nu stiu daca doar pana in iarna sau tot sezonul. Totul e in functie de ce apare”, a explicat Stelea. Ieri, portarul care a jucat impotriva unor nume mari ale fotbalului, precum Figo, Zidane, Del Piero sau Beckham, a efectuat vizita medicala cot la cot cu pustii anonimi din lotul lui Dan Petrescu.

A luat BAC-ul cu nota 8

Asemeni lui Ionel Ganea, Bogdan Stelea si-a sustinut si el abia acum examenul de Bacalaureat, pe care l-a promovat cu nota 8. “Am luat 8,1. Cel mai greu a fost la matematica, care m-a rupt. In rest, totul a fost OK”, a precizat Stelica.