Sa mai vorbim putin despre sport, fiindca a fost o vara plina, absolut plina... Daca ma uit putin in urma, nu-mi amintesc sa fi vazut altceva interesant decit transmisii sportive. Cei care nu iubesc sportul prea mult au avut o vacanta de cosmar, probabil. Dincolo de sport parca nici n-a existat altceva. Stiri au fost, de tot soiul, chiar si politic au existat interesante rasturnari de situatie.
Nu mi-a ramas nimic in cap decit aruncari de sulita, goluri la vinclu, Ronaldo driblind pentru echipa nationala a Portugaliei (de echipa Greciei am uitat complet) sau pentru Manchester, volei, baschet, gimnastica etc. Iesirea din zodia sportului este foarte grea. Dependentii adevarati nu se mai pot multumi, dupa un asemenea regal, nici macar cu reinceperea sezonului de fotbal intern.
Au aparut insa tot felul de efecte secundare neplacute pe linga aceasta parada a bucuriilor olimpice sau fotbalistice. Dau un singur exemplu: Ion Tiriac. Figura lui la inceputul anilor `90 era una absolut simpatica si impunatoare in acelasi timp. Nu ma mai saturam sa-i ascult povestea de succes. De atunci insa imaginea sa n-a contenit sa se gonfleze.
A inceput sa pozeze (iar anul acesta mai agresiv ca niciodata) in omul de afaceri perfect, politicianul perfect, omul lui Nastase perfect, olimpicul perfect etc. Si tristetea mea postolimpica nu avea nevoie, de exemplu, de ditirambii lui Nicolau catre parintele olimpic Tiriac. Asa cum nu aveam nevoie de declaratiile lui Ion Tiriac in absolut toate segmentele si cotloanele vietii.
Nevoia lui Tiriac de a cistiga imagine (din ce in ce mai multa) nu e unica, e doar mai trista decit in cazul altora. Altfel, toate tipurile de nechemati, din politica, economie, cultura, au dezvoltat o adevarata isterie a imaginii. Incep sa cred ca apar atitea televiziuni tocmai din foamea nesfirsita a unora de a se vedea pe micul ecran.
Au trecut insa vremurile cind o simpla aparitie pe sticla rezolva situatii complicate.
