Sub pretextul ca nu exista un specialist pentru a expertiza starea tehnica a autoturismului Hyundai,

Pe dosarul penal al lui Carmen Paunescu s-a asternut praful

de Ionut Parculescu     Adevarul
Miercuri, 8 septembrie 2004, 0:00


Sotia senatorului Adrian Paunescu, Carmen, a provocat, la sfarsitul lunii iulie, un tragic accident de circulatie, soldat cu moartea a trei persoane, membre ale aceleiasi familii.

Marin Burlan, sotia sa Ileana si fiica lor Laura au decedat pe loc, iar Silvia, cealalta fiica a sotilor Burlan, a fost grav ranita, dupa ce autoturismul in care se aflau, o Dacia Nova, a fost spulberat de jeepul condus de sotia lui Adrian Paunescu.

Politistii doljeni au intocmit atunci un dosar de cercetare penala pentru uciderea din culpa a trei persoane si pentru vatamarea corporala grava a alteia. Desi a trecut mai mult de o luna de la producerea accidentului, cercetarile nu au inaintat, politistii doljeni reusind pana acum numai audierea lui Carmen Paunescu. "Dosarul se afla la noi si se continua cercetarile.

Cei care se ocupa de caz au audiat-o si pe doamna Paunescu si s-a dispus si o expertiza tehnica auto", a precizat comisarul Virgil Ilie, seful Serviciului Cercetari Penale din cadrul IPJ Dolj.

Finalizarea anchetei este ingreunata, dupa cum spun politistii care se ocupa de acest caz, de faptul ca nu se gaseste cineva care sa realizeze expertiza tehnica a autoturismului condus de sotia lui Paunescu, un Hyundai Terracan.

In Craiova exista trei experti tehnici care se pot pronunta despre starea autoturismului Hyundai inainte de producerea accidentului, insa pana acum nu s-a realizat o asemenea expertiza. In acest timp, singura supravietuitoare a accidentului, Silvia Burlan, este in grija rudelor. Avocata Victoria Doinea este cea care se ocupa acum de educatia micutei orfane. "Silvia este la mine la Slatina.

Este mai bine acum, dar vor mai fi probleme... Pana incepe scoala, vreau sa o trimit intr-o statiune, la recuperare. M-a contactat cineva din partea domnului senator Paunescu, dar inca nu mi-a oferit ceva concret", a declarat Victoria Doinea.

Avocata Silviei Burlan a mai spus ca, desi are o situatie financiara buna si o poate ingriji pe micuta orfana, nu va refuza vreun ajutor din partea lui Carmen Paunescu, daca aceasta va fi dispusa sa-l ofere.


















56 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version