Vladimir Tismaneanu

Spre un nou stil politic

de     Jurnalul National
Joi, 16 decembrie 2004, 0:00


Victoria lui Traian Basescu la alegerile prezidentiale din decembrie 2004 inaugureaza un nou capitol in cadrul consolidarii democratice din Romania. Avem de-a face cu o noua structura a relatiei dintre putere si opozitie, mai exact spus s-a sfarsit un anumit hegemonism legat de dominatia exercitata de PSD de-a lungul ultimilor patru ani (ca sa nu insist asupra perioadei 1990-1996).

Prin stilul sau politic incisiv si dezinhibat, prin curajul de a spune lucrurilor pe nume, riscand uneori sa provoace reactii ostile, Traian Basescu a pariat pe maturitatea electoratului romanesc, in special in mediile urbane, tinere si mai bine educate.

Vom asista, cred, la o ofensiva impotriva a ceea ce atatia romani, dar si atatia observatori externi au perceput si criticat drept o coruptie endemica (fenomenul baronocratiei). Amnezia bine intretinuta a ultimilor ani, boicotarea unor analize demistificatoare legate de perioada comunista se vor intalni acum cu un efort de asumare, demna si responsabila, a adevarului istoric.

Ne aflam, desigur, intr-un moment complicat, cand se regandesc multe jocuri ce pareau definitiv facute. Este un dinamism datator de speranta, mai cu seama in conditiile in care doua partide precum PUR si UDMR se declara deschise pentru negocieri in diverse directii.

Trebuie tinut cont ca intre PSD si Alianta divergentele ideologice sunt reale, ceea ce poate face scenariul coabitarii (mentionat de Silviu Brucan in recenta sa carte aparuta la editura Polirom – "Profetii despre trecut si despre viitor") dificil de realizat ca o solutie functionala.

PSD va continua sa fie un actor politic important, insa aceasta formatiune va trebui sa-si examineze optiunile si sa incerce o adaptare la exigentele unei Romanii care s-a saturat de prezenta in structurile puterii a fostilor activisti comunisti. Romania are nevoie de o stanga politica, insa una de tip modern, nu dogmatica si ruginita.

Tot astfel, cred ca vom asista la o reconstructie a zonei de centru-dreapta, in conditiile in care si PD si PNL au primit un puternic vot de incredere din partea celor mai moderne componente ale spatiului social. Liberalismul romanesc are nevoie de cultivarea, insistenta si intensa, a valorilor urban-burgheze.

Primenirea clasei politice este astfel, in clipa de fata, o cerinta vitala pentru credibilitatea si calitatea democratiei romanesti.

Asa cum a declarat-o in repetate randuri, Traian Basescu nu va juca rolul unui presedinte pasiv. Banuiesc ca va actiona rapid pentru a-si impune autoritatea asupra serviciilor secrete, invatand ceva din experienta lui Emil Constantinescu. Domnul Basescu a avut un rol esential in constituirea Aliantei D.A.

, dovedind ca stie ce inseamna depasirea orgoliului personal in favoarea unor veritabile principii politice. In cartea de convorbiri cu Mircea Mihaies – "Schelete in dulap" – aparuta luna trecuta la editura Polirom, spuneam (este vorba de o serie de convorbiri inregistrate la Washington in martie 2004): "Basescu nu este utecistul lui Ion Iliescu.

Traian Basescu a fost foarte deschis fata de ideea cooperarii (cu PNL). Nu si-a scos egoul in fata sub nici o forma, dupa cate stiu". A urmat solutia candidaturii unice, pe care dl Basescu a sustinut-o consecvent. Notam astfel faptul ca Traian Basescu a inteles acest lucru, "fapt remarcabil intr-o tara in care prea putini inteleg necesitatea convergentei si a cooperarii in politica" (pag.

123-124). Alternanta politica, atat de importanta in democratiile pluraliste, este marele castig al acestor ultime alegeri.

Nu stiu cine va forma guvernul, insa ceea ce stiu este ca viata politica romaneasca, la 15 ani de la prabusirea comunismului, a devenit intr-adevar interesanta prin alegerea unui presedinte sincer, doritor de a se rupe de un trecut autoritar (deschis ori camuflat) si de un stil politic anacronic.


















59 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică